În Canada, tinerii adulţi au devenit majoritari în bilanţul noilor cazuri de COVID-19
Canadienii cu vârste de până la 39 de ani constituie o majoritate netă în bilanţul noilor cazuri de COVID-19 raportate în Canada, au avertizat duminică autorităţile sanitare locale, care i-au îndemnat pe tineri să nu se simtă „invincibili” în faţa acestei boli, scrie AFP.
„Recentele date de supraveghere naţională au dezvăluit că, în bilanţul pe toate grupele de vârstă, tinerii adulţi între 20 şi 39 de ani prezintă cele mai ridicate rate de incidenţă din Canada”, a precizat într-un comunicat medicul Theresa Tam, director general al Agenţiei pentru Sănătate Publică din Canada.
Pentru săptămâna care s-a încheiat în 22 iulie, rata de incidenţă a bolii a fost cea mai mare pentru tinerii bărbaţi şi tinerele femei cu vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani (14,4 respectiv 13,8 cazuri la 100.000 de persoane), care au fost urmaţi în acest clasament de persoanele din categoria de vârstă 30-39 de ani.
„Tinerii canadieni nu sunt invincibili în faţa bolii”, a avertizat Theresa Tam, subliniind că persoanele în vârstă nu sunt singurele care riscă să se confrunte cu grave probleme de sănătate în caz de infectare.
Potrivit aceleiaşi surse, din totalul cazurilor de COVID-19 semnalate de Agenţia pentru Sănătate Publică săptămâna trecută, 63% vizau tineri care aveau mai puţin de 39 de ani, din care o treime (31%) au fost spitalizaţi.
În Canada, săptămâna trecută au fost semnalate în medie 485 de cazuri noi de infectare în fiecare zi la nivelul întregii ţări.
În condiţiile în care ieşirea din izolare continuă în Canada, Theresa Tam şi-a îndemnat compatrioţii la prudenţă şi să respecte măsurile de distanţare fizică şi de igienă. „Atât timp cât nu va exista un vaccin, coabitarea cu COVID-19 nu va fi lipsită de riscuri”, a adăugat aceeaşi specialistă canadiană.
Conform celor mai recente statistici disponibile, Canada a înregistrat până în prezent aproximativ 113.800 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 8.900 de decese.
Dispoziţiile de sănătate publică sunt în mare parte respectate în Canada, dar există şi opinii refractare.
Mai multe sute de persoane s-au reunit duminică în faţa Adunării Naţionale din Quebec – după o manifestaţie similară care a avut loc cu o zi înainte la Montreal – pentru a protesta faţă de purtarea măştii, devenită de acum o dispoziţie obligatorie în provincia francofonă, considerând că această măsură aduce atingere drepturilor şi libertăţilor lor.
Manifestanţii, printre care s-au aflat şi persoane care se opun vaccinării, au scandat sloganuri precum „Nu măştilor!” şi „Libertate!” şi au rostit discursuri ostile faţă de guvernul din Quebec şi în special faţă de directorul agenţiei locale de Sănătate Publică, medicul Horacio Arruda, potrivit Radio Canada. (Sursa: Agerpres)