Sari direct la conținut

În fiecare an, peste 60.000 de români suferă un accident vascular cerebral. Rafila: Trebuie să avem o reţea naţională de centre de tratare a AVC

HotNews.ro
AVC, Foto: Agenturfotografin| Dreamstime.com
AVC, Foto: Agenturfotografin| Dreamstime.com

​Bolile cerebrovasculare reprezintă una dintre principalele cauze de deces şi dizabilitate în România, iar anual, peste 60.000 de români suferă un accident vascular cerebral, potrivit datelor Ministerului Sănătății. În aceste condiții, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat luni că este necesară dezvoltarea unei rețele de centre de tratare a accidentului vascular cerebral la nivel național, în condițiile în care AVC-ul nu este doar o chestiune individuală, ci devine o problemă de sănătate publică.

„Ca să putem să tratăm cât mai eficient, iar eficienţa în cazul accidentului vascular cerebral se referă de cele mai multe ori la rapiditate, e clar că la nivel naţional trebuie să avem o reţea naţională de centre care să poată să facă acest lucru, să trateze cât mai repede pacienţii, fie prin tromboliză, dar mai ales printr-o pectomie, o manevră complicată care necesită o pregătire profesională specifică, realizată de radiologi intervenţionişti care nu sunt însă aşa de numeroşi încât să poată să facă funcţionale aceste centre 24 de ore din 24 în toată ţara”, a declarat luni ministrul Alexandru Rafila, la un eveniment dedicat luptei împotriva accidentului vascular cerebral, potrivit Agerpres.

Rafila a adăugat că, împreună cu sprijinul societăţilor profesionale de neurologie şi de radiologie, s-a reuşit punerea la punct a unui atestat, care a început să funcţioneze, pentru pregătirea medicilor din mai multe specialităţi, astfel încât în decurs de un an să existe primele promoţii care să ducă la înfiinţarea acestor centre: „Este esenţial şi e clar că numărul acestor intervenţii, salvatoare de viaţă şi nu numai salvatoare de viaţă – pacienţii de multe ori sunt recuperaţi integral şi pot să-şi reia şi activitatea obişnuită, trebuie dublat însă şi de alte tipuri de activităţi şi în acest sens am lansat foarte de curând, săptămâna trecută, o coincidenţă fericită cu această zi de luptă împotriva accidentului vascular cerebral, în cadrul acţiunilor prioritare finanţate de Ministerul Sănătăţii, şi un program de reabilitare precoce a acestor pacienţi, extrem de necesar pentru ca reinserţia lor socială şi, bineînţeles, starea lor de sănătate să fie recuperată cât mai rapid. Acest program începe foarte curând şi va avea o finanţare dedicată în cadrul acţiunilor prioritare ale Ministerului Sănătăţii.”

Potrivit ministrului Sănătății, aceste elemente sunt dublate şi de un program de investiţii, astfel încât mai multe unităţi sanitare din România să aibă acces la echipamente care să permită intervenţia în cazul accidentului vascular cerebral.

„De exemplu, am făcut o astfel de investiţie la Institutul de Boli Cerebrovasculare din Bucureşti în cursul acestui an. Vom stabili şi acolo un centru de astfel de intervenţii şi m-aş bucura dacă aceste proiecte vor avea nu numai continuitate, dar şi finalitate, încât la nivel naţional să avem undeva în jur de cel puţin 25 de centre pentru trompectomie, care să permită transportul într-un timp cât mai scurt al pacienţilor şi intervenţia specifică şi România să intre într-o altă fază în ceea ce priveşte posibilităţile terapeutice care sunt oferite în cadrul acestor patologii”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Foto: Dreamstime.com.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro