În marginea unor legi: “fără penali în politică”. O modestă invitaţie la prudenţă

Ca de atâtea ori în societatea românească, momentele de euforie şi de speranţă intervin, spre a marca ocazia în care un nou început urmează să fie salutat. Iar adoptarea de către Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, a celor două proiecte de lege vizând interzicerea dreptului de a depune candidaturi şi de a fi ales celor condamnaţi definitiv pentru o infracţiune cu intenţie, este privită ca un astfel de instrument menit a asigura României, o dată pentru totdeauna, o elită politică transparentă şi eficace.

Indiscutabil, cele două proiecte de acte normative votate acum clarifică o serie de aspecte legale şi elimină posibilitatea alegerii celor care au suferit o asemenea condamnare şi nu au fost obiectul unor proceduri destinate să le elimine interdicţiile legale, ( este cazul reabilitării sau amnistierii).

Şi este la fel de limpede că principiul pe care se întemeiază acest demers legislativ este unul salutar din unghi de vedere moral. Prevenirea unor asemeni candidaturi ţine de un natural efort de asanare etică al societăţii noastre.

Dar aceste două acte normative nu sunt soluţiile- miracol evocate cu entuziasm de politicieni şi de comentatori. Ele nu pot, prin simpla lor aplicare, în cazul în care vor trece de un eventual test al constituţionalităţii, să asigure, automat şi spectaculos, o mutaţie de mentalitate.

Şi aceasta pentru că nu doar infracţiunile cu intenţie, la care se face referire în aceste proiecte, indică un comportament incompatibil cu asemenea oficii alese. Sunt anumite infracţiuni din culpă mai puţin periculoase din perspectiva societăţii? Iată o întrebare care nu are un răspuns atât de tranşant pe cât am fi tentaţi să credem. Efectul indirect al actelor normative adoptate acum ar putea fi încadrarea la calificarea din culpă a unor fapte, spre a evita aplicarea noilor prevederi: un tip de adaptare perversă care nu este străin de reflexele societăţii noastre.

După cum problematică va fi, din unghi de vedere constituţional, definirea însăşi a sintagmei “privative de libertate”. Sunt condamnările la pedepse cu suspendarea executării supuse aceluiaşi regim? O potenţială discriminare între cele două situaţii poate fi punctul de plecare al unei sesizări a Curţii Constituţionale.

Dincolo de toate aceste interogaţii juridice, dezbaterea esenţială este cea legată de conduita politică şi de maturitatea civică . Interdicţii precum cele actuale nu sunt un panaceu şi ele nu pot fi, în sine, metodele chirurgicale care să elimine răul moral ce afectează o comunitate. Procedurile de numire clientelare şi scandaloase din aparatul agenţiilor guvernamentale şi al instituţiilor de reglementare nu încalcă un asemenea act normativ, dar subminează, dramatic, dimensiunea meritocratică a democraţiei constituţionale. Complicităţile de această natură sunt consecinţa votului ce acordă partidelor parlamentare ce guvernează dreptul de a parazita statul. Iar un asemenea privilegiu este conferit lor de către însuşi corpul electoral.

Nici interdicţiile şi nici condamnările penale nu se pot substitui procesului transparent şi eficace de selectare al celor ce administrează treburile publice. În cele din urmă, un astfel de proces se naşte prin presiunea la urne şi prin presiunea asupra partidelor politice însele. Doar partidele politice pot descuraja un tip de recrutare care, fără a fi ilegal, este profund imoral : egalitatea în faţa legii este subminată de constituirea privilegiilor de castă, transmise aproape ereditar, întemeiate pe manipularea votului popular.

Deşi condamnat definitiv şi în detenţie, Popescu – Piedone va fi, cel mai probabil, succedat la primăria sectorului 5 de către propriul fiu. O alegere care nu încalcă nici o normă juridică în vigoare, dar care ar indica amploarea complicităţilor clientelare, dincolo de orice scrupul moral.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro