Sari direct la conținut

În plin val 4 al pandemiei, sute de ventilatoare și zeci de milioane de măști și echipamente medicale în valoare de 650 de milioane de lei sunt blocate în depozitele Unifarm

HotNews.ro
Pandemia de COVID-19, Foto: Wavebreak / Profimedia Images
Pandemia de COVID-19, Foto: Wavebreak / Profimedia Images

În plin val 4 al pandemiei, în care spitalele sunt sufocate de pacienți cu COVID, iar România a cerut ajutor internațional pentru aparatură, 390 de ventilatoare, 27 de milioane de măști și alte materiale sanitare în valoare de 650 de milioane de lei achiziționate în criza COVID sunt blocate în depozitele Unifarm, a anunțat joi compania de stat. Reprezentanții acesteia spun că vor să cedeze stocul Departamentului pentru Situații de Urgență, însă este nevoie de o modificare legislativă.

Unifarm a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că conducerea interimară a companiei, numită în 30 iulie, cere de urgență modificări legislative pentru deblocarea operațională a companiei și punerea urgentă în utilizare a stocului în valoare de 650 de milioane de lei achiziționat în pandemie.

Astfel, în depozitele Unifarm zac nefolosite, printre altele, 310 ventilatoare, 80 de ventilatoare mobile, 27 de milioane de măști, ochelari și combinezoane de protecție, dezinfectanți și alte materiale sanitare și dispozitive medicale.

  • „Achiziționarea stocului pentru combaterea pandemiei COVID-19 a fost realizată în mod excepțional, în condițiile unei piețe extrem de volatile, în perioada stării de urgență din anul 2020, cu o finanțare calificată eronat la acel moment drept credit comercial, iar evoluția ulterioară a prețurilor a cauzat nevandabilitatea și blocarea acestui stoc din cauza calificării greșite a operațiunii de finanțare a achiziției.
  • Deblocarea de urgență a acestui stoc pentru care Statul Român a cheltuit sume impresionante de bani este impusă de evoluția negativă a pandemiei și de necesitatea ca autoritățile să nu cheltuiască noi resurse financiare pentru achiziționarea altor produse identice”, a transmis conducerea companiei.

Aceasta mai susține că a inițiat discuții concrete cu Departamentul pentru Situații de Urgență, cu care ar fi agreat de principiu cedarea stocurilor deținute de Unifarm către DSU.

  • „În vederea concretizării urgente a soluției propuse, în actualul context politic, este necesară aprobarea în regim de urgență, cu amendamente, a OUG nr. 29/2020, astfel încât materialele și echipamentele să ajungă imediat în sistemul sanitar.
  • Situația a fost expusă, în cadrul mai multor audiențe și corespondențe, factorilor care pot contribui la adoptarea unei soluții: Ministerul Sănătății, Primul-ministru, Comisia pentru sănătate publică a Senatului, Consiliul Concurenței, Ministerul Finanțelor, Trezoreria, ANAF, IGSU și DSU.
  • Conducerea interimară a companiei solicită din partea tuturor instituțiilor implicate o mobilizare urgentă și coerentă pentru ca stocul UNIFARM de echipamente și materiale necesare combaterii pandemiei COVID-19 să ajungă în sistemul sanitar cât mai repede”, mai transmite compania.

Cu spitalele sufocate și fără locuri la ATI, România a activat în aceste zile Mecanismul European de Protecție Civilă, astfel că a primit din Polonia 50 de concentratoare de oxigen pentru spitalul modular de la Lețcani.

Reamintim că în octombrie 2020 fostul director al Unifarm Adrian Ionel a fost trimis în judecată de DNA într-un dosar în care este acuzat că a cerut o mită de 760.000 de euro pentru un contract de furnizare de materiale anti-COVID, dar și că, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație, a votat pentru numirea sa ca director general al Companiei Naționale.

În 4 decembrie, Adrian Ionel a fost plasat sub control judiciar de către DNA într-un al doilea dosar legat de achiziții în perioada pandemiei de COVID-19. Potrivit procurorilor, el ar fi încheiat cu o firmă un contract în valoare de 4,49 de milioane de lei pentru achiziția a 1,5 milioane de măști. Ulterior, la doar două zile de la încheierea contractului, Ionel ar fi decontat către firma respectivă suma de 3.599.988 lei, reprezentând un avans din valoarea contractului încheiat în condițiile de mai sus. Firma nu livrase nicio mască, iar după denunțarea contractului aceasta nu a returnat nici suma primită drept avans.

UPDATE În replică, Compania S.C. MW ILMED S.R.L., susține că a adus cantitatea ceruta de catre Unifarm SA conform contractului, doar ca, cei de la Unifarm nu au mai dorit sa primeasca marfa, alegand sa denunte unilateral contractul pe motiv ca au avut o intarziere privind livrarea produselor datorita declararii Starii de Urgenta Globala de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii.

”Acest fapt l-am adus la cunostinta conducerii de atunci a Unifarm SA si ei au acceptat situatia de fapt. Prin urmare, denuntarea unilaterala a contractului in cauza incalca prevederie legale ale art.1276 alin.1 Cod civil, aceasta denuntare unilaterala nemaifiind posibila. Marfa se afla si in prezent in depozitul companiei noastre deoarece, in urma numeroaselor notificari prin email si contactari telefonice, in ultimele 18 luni, nu am gasit nici o solutie pe cale amiabila. Urmare tuturor demersurilor initiate fara rezultat, ne-am vazut nevoiti sa actionam in judecata CN UNIFARM SA”, spune compania într-un comunicat transmis HotNews.ro.

Adrian Ionel a fost suspendat din funcția de director Unifarm în iunie 2020.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro