Sari direct la conținut

În Ungaria a apărut „Partidul Huxit”

HotNews.ro
În Ungaria a apărut „Partidul Huxit”

Politicianul ungar de extrema dreaptă János Volner a anunțat că partidul său personal care îi poartă numele va fi redenumit în partidul „Huxit” pentru a-i reprezenta pe maghiarii care vor ca țara lor să părăsească Uniunea Europeană, relatează Euractiv.

„Partidul Volner” a fost fondat de acesta în septembrie 2020 după ce politicianul trecuse anterior prin Jobbik și partidul Mișcarea Patria Noastră.

„Prima fază de un an și jumătate din viața Partidului Volner s-a încheiat astăzi”, a anunțat el duminică pe Facebook.

„Pentru viitor – pentru a semnala următorul nostru obiectiv major – vom continua sub numele de Partidul Huxit. Cel mai important obiectiv al nostru este să obținem ieșirea Ungariei din Uniunea Europeană”, a adăugat el, citat de Telex.

Șeful Partidului Huxit vorbește de „milioane” de susținători

„Huxit are deja milioane de susținători dar, până acum, nu exista nicio forță politică cunoscută care să îl îmbrățișeze cu adevărat”, a mai spus el.

Potrivit ultimului Eurobarometru realizat luna trecută, 88% din populația Ungariei se pronunță împotriva părăsirii Uniunii Europene, în timp ce 48% consideră că apartenența la blocul comunitar este un lucru pozitiv.

Volner susține însă că statele occidentale intră acum „într-o eră autodistructivă subordonată idealurilor liberalismului extrem” ce este în contradicție cu idealurile maghiarilor.

Politicianul și-a exprimat de asemenea și nemulțumirea față de faptul că Ucraina va fi reconstruită cu ajutor financiar din partea Uniunii Europene, afirmând că maghiarii vor trebui să plătească pentru acest lucru.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro