Sari direct la conținut

„Înaintăm!” Anunțul făcut de generalul ucrainean care conduce ofensiva din sud

HotNews.ro
Soldați ucraineni în acțiune, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Soldați ucraineni în acțiune, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Ucraina a afirmat duminică că trupele sale au avansat în fața rușilor cu mai mult de un kilometru pe linia frontului din sudul țării..

„Înaintăm! Forțele de apărare din sectorul Tavria au avansat cu mai mult de un kilometru”, a declarat generalul Oleksandr Tarnavskyi, responsabil cu contraofensiva armatei ucrainene în regiune, în actualizarea sa zilnică.

„Unitățile de artilerie ale armatei noastre au îndeplinit 1391 de misiuni de tragere în ultima zi. În ultima zi, pierderile inamicului s-au ridicat la 226 de persoane (72 de morți, 149 de răniți și 5 capturați)”, a scris generalul pe Telegram, făcând referire la sectorul de front de care este responsabil.

„Ucraina a distrus 27 de unități de echipament militar inamic. În special, au fost distruse 3 tancuri, 2 transportoare blindate de trupe, 3 sisteme de artilerie și mortiere, 2 lansatoare multiple de rachete, 9 dronei, 5 vehicule și 3 vehicule speciale. De asemenea, au fost distruse 6 depozite de muniții inamice”, a adăugat acesta.

Trupele ucrainene „continuă să dețină inițiativa”

Anterior, Statul Major ucrainean spusese că în zona operațional-strategică Tavria, pe axele Avdiivka, Marinka și Shakhtarske, forțele sale „continuă să dețină inițiativa”.

Acestea „țin inamicul la distanță, desfășoară operațiuni de asalt și recuperează teritoriu ucrainean metru cu metru. În special, soldații ucraineni au respins de aproximativ 15 atacuri inamice în apropiere de Marinka”, a spus duminică dimineață armata ucraieană.

Forțele ucrainene au făcut sâmbătă progrese confirmate în zona graniței administrative dintre regiunile Donețk și Zaporojie și în vestul regiunii Zaporojie, a spus Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în evaluarea publicată în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Imaginile geolocalizate publicate sâmbătă arată că forțele ucrainene au avansat la nord-vest de Novomayorske (18 km sud-est de Velyka Novosilka) de-a lungul graniței dintre Donețk și Zaporojie, unde surse rusești susțin că luptele s-au intensificat în ultimele zile.

Imagini geolocalizate suplimentare publicate sâmbătă arată că forțele ucrainene au avansat, de asemenea, la nord-est și la est de Novoprokopivka (13 km sud de Orihiv) și la vest de Verbove (20 km sud-est de Orihiv) în vestul regiunii Zaporojie.

Statul Major General ucrainean a raportat că forțele ucrainene au obținut succese nespecificate la sud de Robotîne (10 km sud de Orihiv).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro