Înălţarea Domnului și Ziua Eroilor, sărbătorite joi. La ora 12 vor fi trase clopotele în toate bisericile din România / Tradiții și obiceiuri

Biserica Ortodoxă sărbătorește Înălțarea Domnului joi, la 40 de zile de la Paști. Tot astăzi este sărbătorită și Ziua Eroilor. Sărbătoarea Înălţării a fost proclamată prin lege Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională. La ora 12.00 vor fi trase clopotele în toate bisericile, pentru a-i celebra pe eroii neamului, a anunțat Patriarhia.

Sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională, prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război.

Patriarhia a anunțat că după Liturghie, vor fi oficiate, cu respectarea regulilor impuse prin starea de alertă, slujbe de pomenire a eroilor neamului în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele şi la toate monumentele închinate acestora din ţară şi din străinătate. La ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroi.

Tot de la ora 12.00, va avea loc o ceremonie de depunere de coroane de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, la care va lua parte și ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă. Potrivit MApN, astfel de ceremonii vor fi organizate, în format restrâns, şi la locurile de înhumare şi operele comemorative de război din Bucureşti şi din ţară.

Sărbătoarea religioasă

Înălţarea Mântuitorului s-a petrecut la 40 de zile după Învierea Sa din morţi. După ce Iisus Hristos a înviat şi s-a arătat ucenicilor Săi, încredinţându-i de realitatea actului învierii Sale, s-a ridicat la Cer de pe muntele Eleonului (Măslinilor) din Betania, a explicat preotul Bogdan Teleanu, de la Biroul de presă al Patriarhiei.

Din relatările creştine reiese că Mântuitorul Iisus Hristos S-a înălţat la Cer cu acelaşi trup cu care S-a născut, a trăit, a fost răstignit, îngropat şi, apoi, a înviat.

Actul Înălţării s-a petrecut în văzul oamenilor. Mântuitorul Iisus Hristos a ieşit pe străzile Ierusalimului pe care le-a străbătut împreună cu Sfinţii Săi Apostoli şi cu celelalte persoane adunate, conducându-i în Betania, la casa lui Lazăr, a Martei şi a Mariei, acolo unde Fecioara Maria, Maica Sa, împreună cu multe persoane credincioase aşteptau venirea Lui.

După ce i-a mângâiat, spunându-le că s-a apropiat clipa despărţirii de ei şi a Înălţării Sale la Tatăl, au pornit împreună spre muntele Măslinilor, în grădina Ghetsimani. În faţa a peste 500 de persoane, în timp ce le binecuvânta, Iisus Hristos a început să se înalţe spre Cer. Deasupra pământului a apărut un nor luminos care Îl înconjura şi bolta cerească răsuna de cântări îngereşti.

Sărbătoarea Înălţării introduce o altă mare sărbătoare cinstită de creştini, şi anume Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt. De Rusalii, Sfinţii Apostoli au primit putere (har) şi s-au transformat din oameni timizi şi simpli, în propovăduitori ai învăţăturii creştine.

Privită sub acest aspect, Înălţarea Domnului la Cer constituie o piatră de hotar între perioada predicatorială a Mântuitorului Iisus Hristos şi începuturile erei creştinismului.

Tradiţii şi obiceiuri

În această zi creştinii se salută cu „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevărat s-a înălţat!”.

În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate.

Ispasul este o sărbătoare populară, necreştină, care se suprapune sărbătorii creştine a Înălţării Domnului. Ea este dedicată personajului mitic cu acelaşi nume. Ispasul, ca personaj, este perceput ca un om vesel şi din această cauză oamenii care ţin această tradiţie încearcă să fie cât mai veseli în această zi. De asemenea, de Ispas se presupune că sufletele morţilor se pot rătăci în drumul lor spre cer, devenind strigoi pe pământ şi provocând rele oamenilor şi animalelor.

De Ispas, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli.

La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”.

Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul.

Se crede că cine moare de Ispas ajunge în Rai.

În anumite zone se ţin Moşii de Ispas, iar casele şi mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Sunt marcate vitele şi se taie mieii. Este ultima zi în care se mai pot roşi ouă.

Conform unei legende populare, la naşterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, boii au fost blânzi şi liniştiti, dar caii şi-au cam dat în petec. Atunci Maica Domnului a zis ca acei cai să nu fie sătui decât în joia din săptămâna a şasea de după Paşti , căreia i s-a spus şi „Paştele Cailor”.

Se crede că, datorită abundenţei vegetaţiei din această lună, aceasta este singura zi din an în care caii se satură de păscut iarbă. Aceasta era ziua soroacelor, a termenelor limită când expirau înţelegerile sau afacerile. Cu timpul, denumirea a căpătat un caracter peiorativ: zicala „la Paştele Cailor” înseamnă a nu înapoia ceea ce ai împrumutat, a nu te ţine de cuvânt, a amâna la nesfârşit.

Cine e Ispas

Ispas ar fi personajul mitic care ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer. Întrucât Ispas ar fi fost un om vesel, credincioşii caută să fie şi ei bine dispuşi de ziua acestuia, se arată în volumul lui Ion Ghinoiu, ”Lumea de aici, lumea de dincolo”.

Din ziua de Paşti şi până în ziua de Ispas, oamenii se salută numai cu cuvintele: „– Hristos a înviat!/ – Adevărat c-a înviat“. În ziua de Ispas se salută cu: „– Hristos s-a înălţat!/ – Adevărat că s-a înălţat“. După Ispas încep a se saluta obişnuit. De la această dată nu se mai mănâncă ouă roşii.

În drumul lor spre cer, unele spirite ale morţilor se pot rătăci. Rămânând pe pământ, ele devin moroi sau strigoi, care provoacă rele animalelor şi oamenilor. De aceea, în noaptea şi în ziua de Ispas, se desfăşoară numeroase practici apotropaice: culegerea şi sfinţirea florilor, a frunzelor şi ramurilor de nuc, alun, leuştean, paltin; lovirea vitelor şi a oamenilor cu leuştean; sunatul din buciume; încingerea peste mijloc a fetelor şi femeilor cu leuştean, scrie Antoaneta Olteanu, în volumul ”Spaţiul şi timpul în tradiţiile româneşti”, publicat de editura Paideia, în 2018. (Sursa: Mediafax)