Sari direct la conținut

NASA a ales SpaceX pentru misiunea de distrugere a Stației Spațiale Internaționale

HotNews.ro
Stația Spațială Tiangong, Foto: RAMON ANDRADE 3DCIENCIA / Sciencephoto / Profimedia
Stația Spațială Tiangong, Foto: RAMON ANDRADE 3DCIENCIA / Sciencephoto / Profimedia

NASA a anunţat miercuri că a ales compania SpaceX pentru a construi un vehicul capabil să împingă Staţia Spaţială Internaţională (ISS) înapoi în atmosfera terestră, permiţând astfel distrugerea acesteia după retragerea sa din funcţiune în anul 2030, informează agențiile AFP și Associated Press, citate de Agerpres.

Contractul câştigat de compania miliardarului Elon Musk are o valoare totală care poate ajunge la 843 de milioane de dolari, potrivit unui comunicat al NASA.

Agenţia spaţială americană îşi anunţase deja intenţia de a face Staţia Spaţială Internaţională (ISS) să plonjeze în atmosfera terestră, deasupra unui ocean, la sfârşitul ciclului său de funcţionare. Unele fragmente ale staţiei se vor dezintegra în timpul acelei manevre, în timp ce altele, mai rezistente, vor ajunge în mare.

Însă o astfel de operaţiune necesită dezvoltarea unui vehicul puternic, capabil să manevreze o staţie spaţială a cărei greutate este de aproximativ 430.000 de kilograme.

Scoaterea de pe orbită a ISS va fi făcută într-o misiune comună

Vehiculul ce va fi construit de SpaceX va trebui să permită „ieşirea de pe orbită a Staţiei Spaţiale Internaţionale şi evitarea oricărui risc pentru zonele locuite”, a precizat NASA.

La fel ca ISS, acel vehicul va trebui să se spargă în mai multe fragmente la reintrarea sa în atmosfera terestră, au adăugat reprezentanţii agenţiei spaţiale americane.

Odată dezvoltat, acesta va aparţine NASA, care se va ocupa de manevrarea lui în timpul misiunii sale.

Statele Unite, Japonia, Canada şi UE s-au angajat să îşi continue operaţiunile de la bordul ISS până în 2030. Rusia a anunţat un angajament similar, însă doar până în 2028.

„Scoaterea de pe orbită în condiţii de siguranţă a Staţiei Spaţiale Internaţionale ţine de responsabilitatea celor cinci agenţii spaţiale”, a anunţat miercuri NASA.

Rusia nu va participa la construirea unei noi stații spațiale internaționale

În pofida războiului din Ucraina, ISS rămâne unul dintre puţinele domenii de cooperare între Washington şi Moscova.

În aprilie, în timpul unei audieri în Congresul american, administratorul NASA, Bill Nelson, a subliniat totuşi nevoia de a dezvolta rapid un astfel de vehicul în Statele Unite pentru a asigura sfârşitul ciclului de funcţionare al ISS.

Peste zece ani, „vom avea oare aceeaşi relaţie cu ruşii pentru a o putea face să coboare?”, s-a întrebat el. „Nu putem să mizăm pe acest lucru”, a adăugat Bill Nelson.

De altfel, Rusia a anunțat deja că își va construi propria stație spațială și caută deja parteneri pentru proiect.

„Trebuie, aşadar, să începem chiar de acum să construim acest vehicul american de ieşire de pe orbită, care ar putea aduce la sol întreaga staţie în condiţii de siguranţă, astfel încât să nu lovească pe nimeni sau nimic”, a mai spus Bill Nelson.

Laboratorul orbital este locuit în permanenţă de echipaje de astronauţi de peste 20 de ani.

După 2030, Statele Unite mizează pe staţii spaţiale private pe orbita terestră joasă, care ar putea găzdui astronauţi de la NASA, precum şi alţi clienţi. Mai multe companii americane lucrează deja la aceste proiecte, inclusiv Axiom Space şi Blue Origin. 

INTERVIURILE HotNews.ro