Sari direct la conținut

NASA: Nava spatiala Stardust NExT se intalneste cu cometa Tempel 1

HotNews.ro
Stardust NExT, Foto: nasa.gov
Stardust NExT, Foto: nasa.gov

Nava spatiala Stardust NExT se pregateste de o „intalnire” de Ziua Indragostitilor cu cometa Tempel 1, informeaza NASA. Intalnirea cu cometa Tempel 1 va scrie ultimul capitol din povestea de succes a navei spatiale. Stardust NExT a implinit 12 ani de calatorie spatiala pe 7 februarie, parcurgand aproximativ sase miliarde de kilometri de la lansarea sa in spatiu.

Nava spatiala Stardust NExT se va intalni cu cometa Tempel 1 pe 14 februarie la ora 11:37 EST (18:37 GMT+2).

Misiunea Stardust NExT le va permite oamenilor de stiinta sa observe pentru prima oara schimbarile de pe suprafata unei comete care a efectuat o miscare de orbita in jurul Soarelui. Tempel 1 a fost observata pentru prima oara de catre misiunea NASA Deep Impact in anul 2005.

Rezervele de combustibil ale navei sunt pe terminate. Specialistii NASA se asteapta ca returnarea imaginilor obtinute in urma intalnirii cu Tempel 1 sa consume tot combustibilul ramas. Desi Stardust NExT nu va mai fi activa dupa incheierea acestei misiuni, informatiile furnizate de aceasta cu privire la modul de formare si evolutia cometelor le vor ocupa cercetatorilor ani intregi.

In anul 2004, Stardust a devenit prima misiune care a colectat particule direct de la o cometa, precum si mostre de praf interstelar. Probele recoltate atunci de la cometa Wild 2 au fost returnate in 2006 intr-o capsula care s-a detasat de nava spatiala si s-a parasutat pe pamant, intr-o zona directionata din Utah, Statele Unite ale Americii. Echipajul care controleaza misiunea a plasat apoi nava pe o noua traiectorie de zbor, care avea drept tinta cometa Tempel 1.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro