Nascut din parinti actori, Alexandru Mavrodineanu a parasit tara inainte de 89 si s-a intors sa faca film in Romania

A plecat din Romania la 5 ani, in 1981. Tatal sau, actorul Victor-Mircea Mavrodineanu, se solidarizase cu Paul Goma si, dupa ce trimisese prin acesta o scrisoare care se citise la Europa Libera, in 1977, a plecat din tara mai mult sau mai putin din voia lui. Dupa ce a colindat lumea intreaga, Alexandru Mavrodineanu s-a intors de trei ani in Romania. Ca sa faca film. Scurtmetrajul sau, „Lectia de box”, poate fi vazut acum in salile bucurestene, alaturi de alte patru scurte realizate de Bogdan Mustata, Radu Jude, Paul Negoescu si Adrian Sitaru. Toate au fost scoase pe DVD-ul „Cinci succese mari pentru cinci filme mici”, editat de Metropolis Film.

Nu-si aminteste prea multe despre dizidenta tatalui sau, care reusise sa plece inaintea sa si a mamei. „Tata a plecat cand aveam un an; pe vremea aia nu aveam inca o constiinta politica bine dezvoltata pentru a-l putea sfatui. Mai tarziu am aflat ca alternativele erau ori sa-l impuste pe Ceausescu de pe acoperisul unei case de pe Calea Victoriei, cand trecea cu delegatia, ori sa inconjoare pamantul cu barca cu panze pe care o construise impreuna cu o gasca timp de cinci ani.

Poate ca acum as fi avut un tata erou sau capitan de vas (ceea ce nu strica in Romania), dar totusi, ma folosesc de ocazie ca sa-i multumesc lui Paul Goma. Cele mai tari senzatii de pana la varsta de 5 ani, cand am plecat cu mama si cu fratele meu abia nascut (mama se recasatorise), le avusesem in parcul de pe strada Frumoasa, cu prietenii care-mi furau jucariile. Un baiat imi furase cubul Rubik.

Cand m-am intors prima oara, dupa 20 de ani, am vrut sa-l caut ca sa-mi recuperez cubul.” Prima oprire a fost la Viena, unde mama lui Alexandru, Ileana Niculescu, si ea actrita, fusese angajata la Burgtheater. „Acolo am inceput scoala elementara. Nu stiam germana, dar am invatat-o repede. Locuiam chiar in spatele Domului Sfantul Stefan. Prima mea amintire de acolo o am de cand am mers la McDonald’s.

Pana n-am intrat in restaurant am fost convins ca mergem la film.” Dupa patru ani a plecat la Paris, unde a facut un an de scoala. De aici s-a mutat in sudul Italiei, unde a petrecut 10 ani si unde a terminat liceul. „A fost o perioada fericita. Am schimbat trei licee si vreo cinci sate. Am invatat sa stau trei minute sub apa si sa prind caracatite cu mana. Pe la 14 ani l-am cunoscut si pe taica-miu.

” La 19 ani a plecat in Germania, unde tatal sau se dezvoltase cu firme de televiziune. „Asa am alunecat in chestia asta cu televiziunea.” Intre Bonn, Essen, Berlin si München, tanarul Mavrodineanu a lucrat cu diverse echipe de televiziune ocupandu-se la inceput de sunet, pe urma de operatorie. „La inceput eram ca de pe alta planeta, nu stiam nici diferenta dintre film si video.

Meseria asta am invatat-o lucrand – pentru ca sper ca este vorba de o meserie pana la urma.” Din Germania a plecat cu echipele de filmare prin toata lumea, realizand timp de cinci ani reportaje de televiziune. La un moment dat a devenit freelancer. „Daca un proiect ne trimitea in Honduras sa filmam copii care traiesc in pomi, urmatorul proiect putea sa ne duca la Ibiza, de unde trebuia sa le explicam telespectatorilor cum se agata fetele, sau in Monserat, ca sa vedem ce a mai ramas din capitala inghitita de vulcan.

Era o aventura servita pe o tava de argint, si se platea si bine.” A vazut astfel toata Europa, Americile, Caraibele, Japonia s.a. Nu se gandea pe atunci sa revina in Romania, desi la 25 de ani a facut primul drum spre Bucuresti. „Am reactionat ultraspontan la invitatia unei prietene foarte bune care se muta de la München la Bucuresti, la facultate. Am vorbit la telefon si a doua zi eram pe drum, intr-o caravana de trei masini pline cu unt, mezeluri si biciclete – pentru un non-stop din Bucuresti.

Calatoria asta a fost ca o magie. Am ramas aici cateva saptamani si totul a fost ca intr-un vis. Dar, oricum, mai aveam multa treaba in Germania, desi simteam ca as putea sa tai tot in cinci minute.” Calatoria in Romania schimbase ceva in peisajul lui interior, desi „cand pleci asa si esti tot timpul un fel de exilant, chiar daca esti mai tupeist si zici ca nu-ti pasa, tot timpul ai chestia asta, ca nu esti de fapt de niciunde.

” In 2003, Alexandru Mavrodineanu a revenit in Romania, dar a plecat de aici in Israel ca operator pentru RTL. A prins si atentate teroriste. „La un moment dat, cand se anunta o stire despre un atentat, conta numai numarul de morti. Daca erau trei-patru, nici nu ne mai deranjam. Devii cinic dupa o vreme. Dar nu erau numai nenorociri. In zonele astea „defavorizate” intalnesti si oameni exagerat de buni, de destepti si de sufletisti, ca si cum ar avea cineva grija sa se pastreze echilibrul universal peste tot.

” Plecase la Ierusalim cu intentia de a sta o jumatate de an si sa revina la Bucuresti sa faca film, dar a ramas pana la urma doi ani, atras si de meserie, dar si de Ierusalim si de toata zona aceea. „Mi-e greu sa explic, dar trebuie sa fi trait acolo. Te retine fizic dupa o vreme. Vecinul meu, polonezul Peter, venise in Tara Sfanta cu intentia de a se face rabin, dar sfarsise cultivator de canabis.

Nu trecea o saptamana fara sa nu ma ameninte ca s-a hotarat si ca se duce sa-si ia bilet pentru Polonia. Dupa ce am plecat eu, el a mai stat doi ani.” („Inainte sa plec in Israel, aveam tot timpul senzatia ca trebuie sa ma duc eu sa le explic cum sta treaba, sa le explic in teorie cum sa isi rezolve incurcatura. Pe la sfarsit am dezvoltat insa o alta teorie, dar mi-e teama sa nu fie cinica: cand nu se poate gasi o solutie inseamna ca nici problema pentru care se cauta nu exista.

”) Vroia sa faca film de mai multa vreme, inca de pe cand era in Germania si inainte oricum de etapa Israel, dar „nu m-a dus capul sa ma tin de nici o scoala. Eram, asa, semi-rebel, nu imi convenea nimic.” Primul tanar cineast roman pe care l-a cunoscut a fost Bogdan Mustata. Asta s-a intamplat la Festivalul de Film de la München. „Eram cu niste prieteni si ne bateam joc de filmele care erau cam toate varza.

Dar la un moment dat a inceput unul care se numea „17 minute intarziere” si s-a facut liniste in sala. Si am auzit niste romani vorbind in fata. Am intrat in vorba cu ei. Unul era Bogdan Mustata, care reprezenta echipa filmului realizat de Catalin Mitulescu. A trecut ceva vreme, dar cand m-am reintors in Bucuresti l-am cautat. Era cu o gasca la „La mama”. Era si Mustata. M-am dus acolo, m-am prezentat, i-am mancat cartofii si am ramas prieteni.

Pe urma am plecat inapoi, eram inca in faza in care nu stiam daca sa ma intorc sau nu. Dar intalnirea cu Catalin mi-a dat curaj. Pe urma m-am mai intors o data la Bucuresti si l-am sunat. Tocmai pregatea „Trafic”. Am ramas la filmari si am simtit pentru prima data ca lucrez la un film adevarat, chiar daca Mitulescu nu ne dadea pauza de masa.” Cand a revenit cu bagajele in Romania, a plecat de aici aproape imediat in Israel.

Dar Catalin Mitulescu l-a „bantuit” si la Ierusalim. „Ma intorceam intr-o zi de la o filmare de asta naspa, pe undeva prin Gaza. Era tarziu si pustiu. Am aprins televizorul in studio si pe ecran a aparut Mitulescu, undeva pe o scena. Tocmai primea Palme d’Or-ul la Cannes in direct, pentru „Trafic”. Nu l-am sunat in momentul acela, desi ma bucuram pentru el. M-am intors pe jos acasa, dar parca aveam forta sa merg pe jos pana la Bucuresti.

” Dupa ce s-a intors in Romania, in 2005, Alexandru Mavrodineanu a facut asistenta de productie pentru lungmetrajul de debut al lui Catalin Mitulescu, „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”. In 2006 a realizat primul sau scurtmetraj, „Mere la cuptor”, o scurta intalnire aproape poetica dintre un baiat si o fata intr-un bloc galagios unde oamenii isi scutura covoarele unii in capul celorlalti.

Bucurestiul n-o fi Ierusalimul, dar are farmecul lui. Anul trecut a urmat al doilea scurtmetraj, „Lectia de box”, care a fost selectionat la prestigiosul Festival de la New York si, pe langa selectionarea in mai multe competitii straine, a fost nominalizat de National Film Board of Canada sa participe la un concurs pe youtube, in cadrul sectiunii Short Film Corner a Festivalului de la Cannes.

Acum, a fost editat de Metropolis Film pe DVD, alaturi de alte patru scurtmetraje semnate de Bogdan Mustata, Paul Negoescu, Adrian Sitaru si Radu Jude. Pentru Alexandru Mavrodineanu, care a gasit in tinerii cineasti romani un anturaj care il inspira, scurtmetrajul e un „gen chinuit”. „Pe de-o parte, trebuie sa te implici la maximum in el si sa-l iubesti; pe de alta parte el e de obicei platforma de pe care ai putea ajunge la lungmetraj, deci il faci cu un scop precis.

Da’ parca nu ti se deschide daca esti cu gandul la lungmetraj. Este ca o amanta care vrea sa te desparti de sotie pentru ea. Si, daca vrei sa ai cu ea senzatii tari, trebuie macar sa-i promiti credibil acest lucru J … Iar ultimul film, „Fata de Aur”, e si mai scurt decat precedentele. Alexandru Mavrodineanu, Paul Negoescu, Gabriel Achim, Ivo Baru si Ciprian Alexandrescu vor sa scoata la pachet mai multe scurte de 3-5 minute pe tema „Un barbat urmareste o femeie”.

Mavrodineanu si-a facut deja partea lui. „Devine din ce in ce mai greu sa faci filme ca independent daca nu vrei sa treci prin CNC, pentru ca s-au cam scumpit toate, si devine greu sa-ti formezi echipa. Doar daca n-ai un scenariu genial cu doi blocati tot filmul intr-un ascensor..”, spune Mavrodineanu care, cand se va da drumul concursului de finantare al Centrului National al Cinematografiei, se va inscrie cu un alt scurtmetraj al carui scenariu l-a scris, ca si „Lectia de box”, impreuna cu Catalin Mitulescu.

Si va fi tot cu un tata si un fiu, dar locul boxului va fi luat de muzica. („M-am gandit sa decupez un pian si sa-l transform in pat pentru copiii mei, ca sa se obisnuiasca din prima cu muzica. Dar poate ca de-aia inca nu am copii.”)