Sari direct la conținut

Încep înscrierile la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2020

HotNews.ro
Bookfest 2020, Foto: Afis
Bookfest 2020, Foto: Afis

Asociația Editorilor din România anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a XV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura în perioada 27 – 31 mai, la Complexul Expozițional Romexpo din București, în pavilionul B2.

Consiliul Director al Asociației Editorilor din România a decis ca tarifele să rămână neschimbate, pentru a încuraja cât mai mulți expozanți să participe. De asemenea, editurile vor avea și anul acesta posibilitatea de a primi un stand amenajat standard de 10 mp, pentru care vor plăti contravaloarea a 6 mp de stand amenajat standard. ”Suntem conștienți că această facilitate pe care o avem, iată, deja de trei ani la Bookfest înseamnă foarte mult pentru bugetul unei edituri care se află la început sau care activează pe o nișă extrem de îngustă. De aceea sperăm ca exemplul Bookfest să fie preluat și de alți organizatori de evenimente similare”, a declarat Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România, organizatorul evenimentului.

Invitatul de Onoare al acestei ediții va fi Japonia. La standul Invitatului de Onoare, iubitorii de carte vor avea ocazia să participe la dezbateri, lansări de carte și întâlniri cu personalități ale vieții culturale și literare.

Cei care doresc să se înscrie în calitate de expozant la Bookfest 2020 o pot face, începând de astăzi, 06 martie, prin crearea unui cont la adresa https://admin.bookfest.ro/login și înregistrarea formularului de înscriere până pe data de 27 martie 2020. Detaliile referitoare la modalitatea de alocare a spațiilor, tarife, termene de înscriere, precum și alte informații importante, pot fi găsite în Regulamentul general și tehnic.

La fel ca și în anii precedenți, publicul va avea acces gratuit atât în cadrul salonului cât și la toate evenimentele conexe ce vor avea loc pe toată durata Bookfest.

Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2020 este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România şi cu sprijinul Ambasadei Japoniei din București.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă. La Salonul Internațional de Carte Bookfest de anul trecut (București, 29 mai – 2 iunie 2019) au fost prezenți peste 150 de expozanți, programul celor cinci zile cuprinzând peste 400 de evenimente, de la lansări şi dezbateri până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive. Invitatul de onoare al acestei ediții a fost Marea Britanie. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel, Suedia și Statele Unite ale Americii.

Salonul de Carte Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Tîrgu Mureș, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro