Negociatorul lui Putin îl curtează pe Elon Musk pentru o misiune pe Marte

Șeful Fondului Rus de Investiții Directe (RDIF) a anunțat marți că intenționează să se întâlnească cu miliardarul Elon Musk, fondatorul companiei SpaceX, „în curând”, scriu The Moscow Times și Reuters.
„Cu siguranță vor avea loc discuții cu Musk (despre zborurile pe Marte) în viitorul apropiat”, a declarat Kirill Dmitriev în timpul congresului anual al Uniunii Ruse a Industriașilor și Antreprenorilor, un important lobby de afaceri. „Credem că este un lider unic, angajat să promoveze omenirea în ansamblu”, a adăugat el.
Dmitriev a precizat că a discutat cu șeful agenției spațiale ruse, Roscosmos, despre o potențială cooperare ruso-americană privind explorarea planetei Marte.
„Viziunea noastră pentru cooperarea cu Musk merge dincolo de Marte – este vorba despre valorificarea expertizei puternice din cadrul Roscosmos și Rosatom (agenția nucleară a Rusiei, n.r.), care ar putea contribui la eficientizarea și securizarea unei misiuni pe Marte”, a spus el. „Cred că acest dialog va continua”, a precizat Kirill Dmitriev.
Dmitriev a mai spus că se află în contact cu Roscosmos, cu mediul de afaceri rus și cu Camera de Comerț Americană din Rusia.
Până marți după-amiază, Musk, care este unul principalii consilieri ai președintelui american Donald Trump, nu a comentat public eventualele discuții cu oficialii ruși.
Luna trecută, Dmitriev a luat parte la primele discuții la nivel înalt dintre oficialii ruși și cei americani, din Arabia Saudită, purtate după declanșarea invaziei pe scară largă din Ucraina. De atunci, el a făcut aluzie la reluarea cooperării comerciale dintre SUA și Rusia, inclusiv în ceea ce privește proiectele din Arctica și cele din domeniul energiei.
Ulterior, președintele rus Vladimir Putin l-a numit pe Dmitriev emisarul său special pentru cooperarea economică și investițională internațională, conferindu-i astfel un rol oficial în echipa de negociere a Moscovei.
Observațiile lui Dmitriev au venit cu doar câteva ore înainte de extrem de așteptata convorbire telefonică dintre Putin și Trump cu privire la propunerea SUA privind încetarea focului în Ucraina.
„Apreciem concentrarea lui constructivă și îl considerăm unul dintre cei mai mari lideri ai timpului nostru”, a declarat marți Dmitriev despre Musk.
Rusia a anunțat, în 2022, că va începe să lucreze la propria sa misiune pe Marte după ce Agenția Spațială Europeană (ESA) a suspendat un proiect comun în urma deciziei lui Putin de a trimite sute de mii de soldați în Ucraina.
Anterior, Musk a declarat că la sfârșitul anului 2026 compania sa intenționează să trimită pe Marte o navă stelară cu un robot umanoid Optimus.
Potrivit miliardarului, în cazul în care misiunea are succes, aterizarea primilor astronauți pe Planeta Roșie ar putea deveni o realitate încă din 2029, deși data cea mai probabilă este 2031.
Washingtonul a anunțat în repetate rânduri planuri pe scară largă pentru explorarea planetei Marte.
Președintele american Donald Trump a promis, în finalul discursului său din Congresul SUA de la începutul lunii martie, să „înfigă steagul american pe Marte” în mandatul său.