Sari direct la conținut

Ucraina și Rusia, o primă zi „productivă” în negocierile de pace de la Abu Dhabi, mediate de SUA. Discuțiile vor continua joi

Ucraina și Rusia, o primă zi „productivă” în negocierile de pace de la Abu Dhabi, mediate de SUA. Discuțiile vor continua joi
Echipa de negociere a Ucrainei în discuțiile de pace purtate la Abu Dhabi pe 4 februarie 2026, FOTO: TASS / ddp USA / Profimedia Images

O primă zi de negocieri între Ucraina, Rusia și Statele Unite, cu scopul de a se avansa către un potenţial acord de pace, s-a încheiat miercuri la Abu Dhabi, Kievul descriind discuțiile drept „substanțiale și productive”. Deși nu s-a înregistrat niciun progres evident în această ultimă rundă de discuții trilaterale, tratativele vor continua și joi.

Înaintea acestor negocieri programate la Abu Dhabi, Volodimir Zelenski a denunțat atacurile cu un număr record de rachete balistice lansate ieri asupra orașelor ucrainene, arătând că Rusia nu își dorește pacea, scriu Reuters și publicația ucraineană Pravda.

Negociatorul-şef ucrainean Rustem Umerov a descris la rândul său reuniunea de miercuri ca fiind „substanţială şi productivă”.

„Activitatea a fost substanţială şi productivă, axată către paşi concreţi şi decizii practice”, a rezumat el, fără detalii concrete, într-un mesaj postat online.

Discuțiile vor continua joi

Negocierile trilaterale de miercuri de la Abu Dhabi s-au încheiat.

Un oficial american, citat de agenția Reuters, a descris drept „productive” discuțiile purtate la Abu Dhabi și a confirmat că acestea vor continua și joi.

„Discuţiile de astăzi dintre SUA, Ucraina şi Rusia au fost productive şi vor continua mâine dimineaţă”, a declarat această sursă din administraţia preşedintelui american Donald Trump.

Fotografii publicate de Ministerul Afacerilor Externe al Emiratelor Arabe Unite miercuri după-amiaza îi arată pe membrii celor trei delegații așezați în jurul unei mese în formă de U, cu oficialii americani în centru, printre care trimisul special Steve Witkoff și Jared Kushner, ginerele președintelui SUA, Donald Trump.

Umerov a declarat că echipele urmau să se întâlnească ulterior în grupuri separate pentru a discuta subiecte specifice, după care va avea loc o reuniune comună de coordonare a pozițiilor.

Atac rusesc „masiv” în Odesa

Forțele ruse au atacat peste noapte regiunea Odesa din sudul Ucrainei, provocând pagube locuințelor și infrastructurii critice, potrivit guvernatorului regional, Oleg Kiper.

„Noaptea, inamicul a lansat un atac masiv cu drone de luptă asupra regiunii Odesa. Au fost înregistrate pagube la infrastructura civilă, rezidențială și industrială. În orașul Odesa, aproximativ 20 de clădiri rezidențiale și mașini au fost avariate. Patru persoane au fost salvate din dărâmături, dar una dintre ele a fost, din păcate, rănită”, a spus Kiper.

Bombardamentul a avariat infrastructura critică, clădiri administrative și industriale și a provocat incendii.

Amenințarea Kremlinului

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că trupele ruse vor continua să lupte în Ucraina până când Kievul va lua „decizii” care ar putea pune capăt războiului.

Poziția Rusiei rămâne neschimbată, lucru cunoscut atât de negociatorii ucraineni, cât și de cei americani, a spus Peskov.

Cum decurge procesul de negociere

Potrivit Kyiv Post, procesul de negociere a început într-un format trilateral, cu participarea Ucrainei, Statelor Unite și Rusiei.

Acesta va fi urmat de lucrări în grupuri separate, pe domenii specifice, după care este prevăzută o nouă sesiune comună pentru sincronizarea pozițiilor.

Discuțiile au început la Abu Dhabi

Negociatorii Ucrainei au sosit la Abu Dhabi și au început primele întâlniri, a relatat miercuri Interfax-Ucraina, citând o sursă anonimă.

Discuțiile urmează să aibă loc miercuri și joi.

Potrivit Kyiv Post, delegația Ucrainei este condusă de secretarul Consiliului Național de Securitate, Rustem Umerov, în timp ce Rusia l-a trimis pe Igor Kostyukov, șeful agenției sale de informații militare și ofițer de carieră în marina militară, sancționat de Occident pentru rolul său în invazie.

Principalul punct de blocaj

Negociatorii din Ucraina, Rusia și Statele Unite urmează să se reunească miercuri la Abu Dhabi, în încercarea declarată de a obține un progres în cadrul discuțiilor privind încheierea războiului care durează de patru ani.

Ultima rundă de negocieri în acest format – care a avut loc tot la Abu Dhabi, pe 24 ianuarie – a fost salutată cu un vag optimism, dar nu a reușit să conducă spre un acord rapid pentru încheierea celui mai sângeros conflict din Europa de după al Doilea Război Mondial, care a început odată cu invazia Rusiei în februarie 2022.

Principalul punct de blocaj este în continuare soarta pe termen lung a teritoriului din estul Ucrainei.

Moscova cere ca Kievul să-și retragă trupele din zonele pe care încă le mai controlează în Donbas, inclusiv din orașe puternic fortificate, ca o condiție prealabilă pentru orice acord.

De asemenea, dorește recunoașterea internațională a faptului că teritoriile ocupate în urma invaziei aparțin acum Rusiei.

Kievul a declarat că conflictul ar trebui înghețat de-a lungul liniei actuale de front și a respins retragerea unilaterală a forțelor.

Rusia a lansat atacuri masive chiar înaintea negocierilor, lovind marți cu sute de drone și rachete orașele ucrainene.

Două persoane au fost ucise și două rănite într-un atac cu drone rusești asupra districtului Sinelnikove din regiunea Dnipropetrovsk, în noaptea de 3-4 februarie.

Witkoff și Kushner vor fi prezenți la negocieri

Casa Albă a anunțat marți că emisarul special al SUA, Steve Witkoff, și ginerele președintelui Donald Trump, Jared Kushner, vor participa la negocierile trilaterale cu Rusia și Ucraina din Abu Dhabi, scrie Pravda ucraineană.

Secretarul de Stat Marco Rubio declarase inițial că cei doi nu va participa la această rundă de negocieri.

„Emisarul special Witkoff și Jared Kushner vor fi mâine la Abu Dhabi pentru o nouă rundă de discuții trilaterale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karoline Leavitt, pentru Fox News.

Menționând că ultimele discuții trilaterale care au avut loc la sfârșitul lunii ianuarie „sunt istorice prin natura lor”, Leavitt a afirmat că cele trei țări nu au reușit niciodată „să se așeze la masa negocierilor pentru a face pași înainte către pace”.

„Așadar, emisarul special, Jared Kushner și președintele (Donald) Trump au făcut imposibilul posibil în ceea ce privește pacea în Orientul Mijlociu și știu că intenționează să facă același lucru în ceea ce privește războiul dintre Rusia și Ucraina”, a spus ea.

Trump spune că Putin și-a ținut cuvântul

Cu o zi înainte de noua rundă de negocieri, președintele Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că a profitat de armistițiul energetic susținut de SUA pentru a stoca muniții și pentru a le folosi în atacul împotriva Ucrainei – sute de drone și un număr record de rachete balistice.

Zelenski a declarat că Ucraina așteaptă reacția SUA la atacul nocturn al Rusiei, care a avariat infrastructura energetică a Ucrainei.

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat însă reporterilor că președintele rus Vladimir Putin a încheiat un acord care a expirat duminică.

„Era de duminică până duminică, iar apoi a început și i-a lovit puternic noaptea trecută”, a spus el la Casa Albă. „Și-a ținut cuvântul în privința asta, vom accepta orice, pentru că acolo este foarte, foarte frig”, a spus Trump.

Întrebat dacă este dezamăgit, Trump a răspuns: „Vreau ca el să pună capăt războiului”.

Atacul Rusiei a întrerupt încălzirea în orașe, inclusiv în capitala Kiev, în condiții de temperaturi extrem de scăzute, chiar în timp ce negociatorii ucraineni se îndreptau spre Abu Dhabi.

„A fost un atac deliberat împotriva infrastructurii energetice, care a implicat un număr record de rachete balistice”, a scris Zelenski pe X, la o zi după ce declarase că Moscova a respectat în mare măsură moratoriul convenit de cele două părți cu privire la instalațiile energetice.

„Armata rusă a exploatat propunerea SUA de a suspenda temporar atacurile, nu pentru a sprijini diplomația, ci pentru a-și reface stocurile de rachete”, a spus el

Reticența lui Zelenski

Ucraina se află sub presiunea SUA pentru a accepta un acord de pace, în timp ce atacurile Rusiei asupra sistemului său energetic par să aibă scopul de a-i îngheța pe ucraineni și de a-i determina să accepte un compromis.

Înăsprindu-și tonul față de zilele precedente, Zelenski a declarat marți că activitatea negociatorilor ucraineni va fi „ajustată în consecință” după atac, dar nu a oferit detalii.

Vorbind la Kiev, în cadrul unei conferințe de presă cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, el a spus că Ucraina va contacta Washingtonul pentru a discuta noi consecințe pentru Rusia.

Zelenski a spus că se aștepta ca Ucraina să facă concesii, dar că și Rusia trebuia să facă concesii, în principal „pentru a opri agresiunea”.

Și dacă Statele Unite și Europa nu aveau puterea de a opri atacurile rusești, a întrebat el, „atunci cine va crede că există puterea de a garanta că războiul nu va izbucni din nou?”

INTERVIURILE HotNews.ro