Skip to content

Netanyahu cere ferm SUA să nu înarmeze cu avioane de vânătoare F-35 o țară NATO. „Regim infectat de Frăția Musulmană”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a îndemnat luni Statele Unite, într-un interviu acordat Fox News, să nu vândă avioane de vânătoare F-35 Turciei, țară în care președintele american Donald Trump este așteptat pentru summitul NATO de săptămâna aceasta, informează AFP.

În interviul acordat Fox News înaintea plecării lui Trump la summitul NATO din Turcia, Netanyahu a descris Turcia drept „un regim infectat de Frăția Musulmană” și s-a opus vânzării propuse de echipament militar de ultimă generație.

„Nu cred că ar trebui să le fie furnizate avioane F-35 sau motoare pentru avioanele lor de luptă, deoarece acest lucru ar perturba echilibrul de forțe din Orientul Mijlociu”, a argumentat Benjamin Netanyahu.

Washingtonul a exclus Ankara din programul F-35 în 2019, ca urmare a achiziționării de către turci a sistemului rusesc de apărare antirachetă S-400 în 2017.

Declarațiile premierului israelian au venit după ce Trump a dat de înțeles luna trecută că ar fi dispus să aprobe vânzarea de motoare pentru avioane de vânătoare F110 către Turcia și să sprijine reintegrarea Ankarei în programul avioanelor de vânătoare F-35.

Întrebat, în iunie, despre un posibil acces al Turciei la avioanele F-35, președintele american a răspuns că îl va face în curând pe omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, „foarte fericit”.

O astfel de decizie necesită însă aprobarea Congresului SUA, lucru pe care l-a reamintit vicepreședintele JD Vance, prezent alături de Donald Trump în Biroul Oval în timpul acelei discuții.

Avionul F-35 al companiei Lockheed Martin, cel mai sofisticat dintre avioanele de luptă americane, a fost dezvoltat de Statele Unite în parteneriat cu alte țări membre ale NATO, printre care se numără și Turcia, în cadrul unui program denumit Joint Strike Fighter (JSF).

Summitul NATO, organizat marți și miercuri în Turcia, va reuni liderii celor 32 de state membre ale Alianței Atlantice.