Merită să îți iei un smartwatch? Câteva concluzii după doi ani cu un Apple Watch
Și Meta vine cu o amuletă AI.
The Fix
Acum mai bine de doi ani mi-am cumpărat un Apple Watch 9, și, ca orice om care tocmai și-a cumpărat un gadget nou, în primele săptămâni am vrut să fac cu el cam de toate. Să văd notificările, să-mi urmăresc pașii, pulsul și somnul, să-mi monitorizez antrenamentele, să plătesc la magazin, să schimb melodiile pe Spotify când mă plimb și, în general, să aflu cam ce poate face un astfel de dispozitiv.
Acum, însă, situația arată puțin diferit. Nu mai sunt impresionat de faptul că pot vedea vremea pe încheietură sau că pot răspunde (oarecum) la un mesaj fără să scot telefonul din buzunar. În schimb, am ajuns să folosesc aproape fără să mă gândesc câteva funcții care chiar cred că sunt utile.
Realitatea e că utilitatea unui smartwatch e discutabilă. Sunt funcții pentru care mi-ar fi greu să mă mai întorc la o viață fără smartwatch. Dar sunt și altele care păreau spectaculoase în prima zi și pe care aproape că nu le mai folosesc. Cu siguranță oamenii nu au nevoie de un smartwatch, însă unul poate să fie util în anumite contexte.
Un ceas conectat la telefon poate însemna încă un ecran care te întrerupe, încă un dispozitiv pe care trebuie să-l încarci și încă o sursă de cifre despre tine pe care poți ajunge să le verifici compulsiv. Dacă nu-l configurezi bine, riști să nu scapi de telefon, ci doar să muți notificările de pe buzunar pe încheietură.
Și atunci întrebarea este: merită să porți încă un dispozitiv la mână, să-l încarci și să mai plătești câteva sute sau chiar mii de lei pentru el, dacă ai deja un telefon care face aproape toate aceste lucruri?

Smartwatch-ul m-a făcut să mă mișc mai mult
Dacă ar fi să aleg un singur motiv pentru care Apple Watch-ul a meritat pentru mine în ultimii doi ani, ar fi cu siguranță monitorizarea activității. Simplul fapt că văd aceste statistici pe încheietură m-a făcut să mă mișc mai mult.
Începusem deja să fiu interesat de câți pași fac și înainte să port un smartwatch (cam orice telefon îți monitorizează pașii), însă faptul că ceasul include și pașii pe care îi faci în casă, ajută. E important pentru sănătate să fii activ și când nu ești activ (să te mai ridici din când în când de la birou etc) , iar faptul că acești pași se pun în totalul tău îți dă un imbold important. Dar nu e vorba doar de asta.
Poate ai mers pe jos până undeva, poate ai urcat câteva scări, poate ai făcut un antrenament. Realitatea e că ceasul transformă toate lucrurile astea în niște obiective concrete: câți pași ai făcut, cât ai stat în picioare, câte minute ai făcut mișcare, câte calorii ai ars și, dacă pornești un antrenament, cum a evoluat pulsul.
Același lucru se întâmplă și cu antrenamentele. Apple Watch-ul îmi permite să pornesc rapid un workout și apoi să văd în timp real durata, pulsul, caloriile estimate și alte date. În timp, aceste informații sunt utile mai ales pentru a observa tendințe: dacă faci mai multă mișcare decât înainte, dacă rezisti mai mult la un anumit tip de antrenament sau dacă pulsul se comportă diferit la același efort.
Important de menționat, însă: nu lua fiecare cifră de pe ceas drept adevăr absolut. Caloriile consumate sunt estimări, la fel ca multe dintre celelalte măsurători. Pentru mine, valoarea lor nu este că îmi spun cu precizie matematică ce s-a întâmplat în corpul meu, ci că îmi oferă un reper consistent pe care îl pot urmări în timp.

Nu mai trebuie să scoți telefonul din buzunar pentru orice
Al doilea lucru pentru care am ajuns să apreciez foarte mult smartwatch-ul nu e neapărat cel mai spectaculos lucru, dar e un avantaj minor de care ajungi să te atașezi: nu mai trebuie să scoți telefonul din buzunar de fiecare dată când vrei să verifici ceva.
E o diferență minusculă, nu îți dă lumea peste cap. După doi ani, tocmai aceste mici interacțiuni au devenit unele dintre cele mai utile. Mă uit la încheietură ca să văd cine m-a sunat sau mi-a trimis un mesaj și ce spune, verific vremea, pornesc un timer, sau schimb melodia pe care o ascult. Dacă informația de care am nevoie e una simplă, nu mai am motiv să scot telefonul.
Am ajuns să văd smartwatch-ul mai degrabă ca pe un filtru pentru telefon decât ca pe un telefon mai mic. Ceasul îmi arată ce se întâmplă și îmi permite să decid dacă merită să scot telefonul din buzunar. Dacă primesc o notificare care nu e urgentă, am văzut-o și merg mai departe. Dacă este ceva important, abia atunci scot telefonul.
Bineînțeles, asta funcționează doar dacă îți configurezi bine notificările. Dacă lași toate aplicațiile să-ți trimită alerte pe încheietură, ai obținut exact opusul: în loc să te uiți mai puțin la telefon, ai adăugat încă un ecran care îți cere constant atenția.
Însă smartwatch-urile au și dezavantaje
Primul dezavantaj este chiar faptul că mai ai un dispozitiv de încărcat. Telefonul, laptopul, căștile și acum și ceasul. Nu este o tragedie, dar înseamnă încă un lucru la care trebuie să fii atent. Dacă uiți să-l pui la încărcat, o să ai o surpriză neplăcută. De obicei bateria ține undeva până la 24 de ore.
Apoi este problema notificărilor. La început pare extraordinar să poți vedea totul pe încheietură. După o vreme îți dai seama că nu orice lucru care poate ajunge la tine trebuie să ajungă la tine imediat. Dacă ai notificările activate pentru prea multe aplicații, ceasul poate deveni o versiune permanentă a telefonului care vibrează la fiecare câteva minute. Am trăit frustrarea de a nu mă putea concentra pentru că ceasul îmi vibra la mână din minut în minut și nu e tocmai plăcut. În loc să te ajute să fii mai puțin dependent de telefon, poate doar să mute dependența din buzunar pe încheietură.

Mai există și tentația cifrelor. Pași, calorii, puls, minute de activitate, somn, ritm cardiac, zone de efort. Pentru mine, aceste date sunt utile tocmai pentru că îmi oferă o imagine de ansamblu asupra activității mele, dar pot deveni ușor un scop în sine. Dacă ajungi să te plimbi încă 15 minute doar ca să închizi un cerc, ceasul te motivează. Dacă ajungi să te simți prost pentru că nu l-ai închis, deja începe să te controleze. În plus, dacă ești și puțin ipohondru ca mine, s-ar putea ca în anumite momente toată această monitorizare permanentă să te încarce cu și mai multe gânduri negative.
Un alt minus este că multe dintre funcțiile care sună foarte bine inițial nu ajung neapărat să facă parte din rutina ta. Teoretic, poți răspunde la mesaje, poți folosi aplicații, etc. Dar, după entuziasmul inițial, este foarte posibil să rămâi cu câteva funcții pe care le folosești zilnic și cu multe altele pe care aproape că le uiți.
În concluzie, cred că un smartwatch este util, indiscutabil (pentru mine sigur a fost, de asta și continui să îl port). Întrebarea este dacă utilitatea lui este suficient de mare încât să justifice încă un dispozitiv pe care îl porți și îl încarci în fiecare zi. Cred că răspunsul este „da” dacă principalul motiv pentru care îl cumperi e să îți monitorizezi mai atent activitatea și sănătatea: ca un exemplu scurt, atunci când am fost la cardiolog, am putut să îi spun care a fost valoarea medie a pulsului meu atunci când sunt inactiv în ultimele șase luni, ceea ce e o informație mult mai valoroasă decât o simplă măsurare a pulsului pe moment.
Dacă însă nici monitorizarea activității, nici accesul rapid la notificări, timer, vreme, plăți sau alte funcții de pe încheietură nu îți spun mare lucru, atunci nu văd un motiv foarte puternic să îți cumperi unul doar pentru că pare un gadget interesant, promovat masiv de marile companii tech. Telefonul pe care îl ai deja face, în mare parte, aceleași lucruri.
Astăzi e ultima zi în care ai ocazia să îți faci un abonament anual HotNews Premium și să dăruiești astfel unui profesor acces gratuit 12 luni. Abonamentele gratuite pe un an sunt oferite de redacție, însă selecția dascălilor pe care gestul tău îi ajută nu e realizată de HotNews, ci de inițiativele non guvernamentale MERITO și de Teach for Romania.
Dacă te abonezi la HotNews Premium, vei avea acces la toate articolele și investigațiile HotNews, vei putea primi toate newsletterele sau vei avea reduceri la cărțile publicate de editura ZYX Books. Cei care-și fac abonament pe un an vor primi și un abonament la The New York Times.
The Bigger Picture
Cred, totuși, că una dintre principalele probleme aduse de smartwatch-uri reprezintă tendința de a ne închina zi de zi la altarul cifrelor și al productivității, iar din ce în ce mai multă tehnologie tinde să ne împingă în direcția asta.
Avem un număr pentru aproape orice. Știm câți pași am făcut astăzi, cât am dormit azi-noapte, cât de bine am dormit, cât timp am petrecut pe telefon și pe ce aplicații am stat cel mai mult, câte calorii am consumat și care a fost pulsul nostru mediu. Și lista poate continua.
La prima vedere, e un lucru bun. Cu cât știm mai multe despre noi, cu atât putem lua decizii mai bune. Dacă îți dai seama că dormi prea puțin, poate începi să te culci mai devreme. Dacă vezi că stai prea mult pe scaun, poate faci mai multă mișcare. Dacă observi că petreci patru-cinci ore pe zi pe telefon, poate începi să te întrebi unde se duce timpul respectiv.
Problema apare atunci când cifrele care trebuiau să ne ajute să ne înțelegem viața încep să devină chiar un scop în sine.

Spre exemplu, smartwatch-ul îți spune că ai făcut 8.700 de pași și că mai ai 1.300 până la obiectiv. Însă e zece seara și tu tocmai ajuns acasă obosit după o zi plină. O să recunosc că am pățit asta și simțul ridicolului nu m-a oprit din a mă plimba prin casă pentru a ajunge la cifra magică de 10.000. Asta e o problemă.
Și asta nu se întâmplă doar cu pașii. Putem începe să ne gândim la somn în termeni de scoruri, la sport în calorii arse și în numărul de minute petrecute făcând mișcare, la muncă în ore de productivitate, la timpul liber în minute de screen time. În loc să ne întrebăm dacă ne simțim bine, începem să ne întrebăm dacă datele spun că ne simțim bine.
E important să găsim un echilibru în felul care ne uităm la aceste date. Să ne folosim de ele, dar fără să le lăsăm să ne conducă viața, pentru că altfel ajung să facă mai mult rău decât bine. Concret, e mai important să ai o medie de 9-10.000 de pași pe parcursul a șase luni decât să ții cu dinții de obiectivul de a face 10.000 de pași în fiecare zi.
Scopul nu este să obții un scor bun într-o aplicație. Scopul este să fii mai sănătos, să dormi mai bine, să te miști mai mult, să muncești într-un mod care nu te epuizează și să ai timp pentru lucrurile care contează pentru tine.
One last thing

Meta merge și mai departe cu ideea de AI personal: a anunțat Muse Charm, un mic gadget portabil (toată lumea îl aseamănă cu un tamagotchi) care îți permite să folosești noul lor agent AI Muse fără să mai deblochezi telefonul sau să intri în vreo aplicație. Companiile tech tot insistă pe genul ăsta de amulete, deși nu par să aibă vreo mare utilitate pe termen lung. Zuckerberg nu a dat prea multe detalii despre noul dispozitiv, dar e clar că Meta merge all in pe Muse și că pe asta se va concentra strategia de viitor a companiei.