Trei aplicații care te vor ajuta să navighezi mai bine în oraș
Și un mini-Kindle.
The Fix
Vreau să vorbim astăzi despre trei aplicații care îți vor face viața mai ușoară. Fiecare acoperă o categorie diferită, dar toate au același scop: să te ajute să navighezi mai ușor prin oraș și să iei decizii mai bune în doar câteva secunde.
Dacă îți place să descoperi restaurante bune, să cauți cafeaua perfectă sau vrei să scapi de stresul găsirii unui frizer disponibil, cele trei recomandări de mai jos s-ar putea să îți economisească timp și câteva dezamăgiri.
Înainte să mergem mai departe, trebuie să spun că nu e vorba de un material publicitar sub nicio formă; sunt aplicații pe care le găsesc utile și cred că merită date mai departe.

Nommy, descoperi restaurante și primești recompense
Trebuie spus de la bun început că aplicația asta are cel mai mult sens pentru cei care ies relativ des să mănânce în oraș. Însă dacă te încadrezi, atunci eu zic că merită încercată. Aplicația funcționează ca un club de recomandări pentru restaurante: îți faci cont, te uiți prin lista de restaurante partenere și alegi unde vrei să mergi.
Diferența față de Google Maps este că Nommy nu încearcă să listeze toate restaurantele din oraș. Ideea aplicației e să se concentreze pe o selecție mai restrânsă de localuri partenere, toate cu recenzii bune (minim 4 stele), iar când ajungi acolo tu îi arăți personalului că folosești aplicația și primești o recompensă din partea casei.
De regulă, e vorba de un credit de 40-50 de lei care se scade din nota de plată (la o consumație minimă care variază în funcție de restaurant, de obicei între 130 și 200 de lei) sau se transformă într-un alt beneficiu oferit de restaurant.
Ca să primești recompensele, e nevoie de un abonament lunar de 40 de lei (sau anual de 240 de lei, adică 20 de lei pe lună). Poți să testezi serviciul fără să plătești nimic: primești o primă recompensă de 50 de lei gratuită.
Nommy e deocamdată doar în București, dar urmează să apară și în Brașov, Iași și Timișoara.

Găsește cafea de specialitate cu Brewtifi
Brewtifi e o unealtă foarte bună dacă ești pasionat de cafea și 1) vrei constant să descoperi cafenele noi și 2) ești în oraș și cauți cea mai apropiată cafenea de specialitate de tine.
Funcționează totul destul de simplu, intri la Map și aplicația îți va lua locația instant și va găsi imediat cele mai apropiate cafenele de specialitate de tine. Ajută și că sunt filtrate cafelele: poți să vezi ce local are și patiserii, ce local oferă brunch sau de unde poți lucra remote.
Numai că nu te ajută să găsești doar cafenele, ci e și un tool util pentru cei care vor să-și cumpere boabe de calitate pentru propria cafea de acasă. Practic ai într-un singur loc toate shop-urile online ale cafenelelor care vând și boabe și poți să le compari mult mai ușor între ele. Funcția de search e aur aici: dacă vrei, de exemplu, Etiopia poți să scrii asta în bara de căutare și îți va afișa apoi toate opțiunile disponibile.
Poți scana pungile de cafea pe care le cumperi ca să ții evidența boabelor pe care le-ai încercat și să-ți amintești mai ușor care ți-au plăcut și pe care merită să le recumperi. aplicația listează întâlniri ale comunității și alte evenimente dedicate cafelei, iar dacă vrei să îți îmbunătățești setup-ul de acasă, are și o secțiune cu echipamente și accesorii recomandate.
Pentru că suntem în 2026, evident că Brewtifi are și un asistent AI numit Brewie AI, însă până acum, la mine cel puțin, nu funcționează. Singura lui replică e „failed to send message”.
Mero te ajută cu programările la frizerii și coafor
Mero îți simplifică mult viața când vine vorba de făcut programări la frizer sau coafor. Intri în aplicație, alegi salonul sau frizerul preferat, vezi toate intervalele disponibile în timp real și îți faci programarea în mai puțin de un minut.
Dar unul dintre cele mai mari avantaje este că poți descoperi și locuri noi. Dacă te-ai mutat într-un alt cartier sau vrei să încerci un alt barber, poți filtra după zonă, servicii, preț sau recenzii și vezi imediat ce variante ai în apropiere.
Mero e extrem de util pentru că are mulți utilizatori și poți vedea recenzii chiar utile pentru toate locurile în funcție de care poți să-ți faci o părere înainte să ajungi în locul respectiv.
Dacă îți activezi notificările, îți reamintește de programare cu câteva ore înainte, ceea ce e extrem de util pentru cineva ca mine care trebuie să-și pună reminder pentru orice.
Continuarea este disponibilă doar pentru membrii HotNews Premium.
