Un eșec nu e sfârșitul lumii. „Poți în continuare să câștigi cursa”
Născut în Olanda, un tânăr a venit la București să învețe limba părinților săi
Jumătatea plină: Valoarea unui om nu este decisă de cum aleargă într-o cursă de 100 de metri
Luni începe școala, iar de data aceasta simt mai tare presiunea decât în alți ani, pentru că fiul meu începe clasa a VIII-a. Ca să fiu sinceră, parcă mi s-a reîntors frica de „examenul cel mare” pe care am simțit-o când eram eu însămi la început de clasa a VIII-a, dar cu ceva în plus.
Acum nu mai sunt eu la volanul mașinii care trebuie să ajungă în viteză în vârful muntelui, pe serpentine, acum sunt pe locul din dreapta și tot ce pot face e să însoțesc și să încerc să cad de cât mai puține ori în prăpastia dintre a ghida și a cicăli, dintre a motiva și a reproșa. A, da, și cu niciun chip nu am voie să pun mâna pe volan, să trag mai la stânga sau mai la dreapta, așa cum îmi vine uneori. Chiar dacă nu aveți copii la școală, știți, cu siguranță, la ce mă refer: ați văzut și voi familiile care își pun un an viața pe pauză și copiii copleșiți de efort, ați auzit despre lacrimile pentru zece sutimi pierdute din punctaj. Evaluarea Națională e momentul în care standardele se ridică la stratosferă și auzi vorbindu-se despre media 9 ca despre un semieșec, ca despre un pașaport mediocru, cu care abia te descurci să ajungi undeva.
Mi-am promis că, atunci când voi începe să gândesc la fel, îmi voi aminti că poți, adesea, să ai eșecuri din care să ieși întărit, că drumuri noi se pot deschide mereu. Nu sunt vorbe slabe de consolare, ci experiențe trăite și realități studiate de oameni mult mai pregătiți decât mine.
O să vă povestesc, de pildă, despre un om drag care a provocat multe nopți nedormite familiei după ce a fost distribuit, în urma Evaluării Naționale, la un liceu tehnologic. Însă tot răul a fost spre bine. Acolo și-a descoperit pasiunea pentru domeniul tehnic, iar apoi a studiat ingineria. A avut bursă de merit pe toată perioada studiilor universitare, și-a găsit job imediat după terminarea facultății și acum are o viață profesională și personală împlinită.
Recent am realizat un interviu cu Mircea Miclea, psiholog, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj și fost ministru al Educației.
Am vorbit și despre Evaluarea Națională și l-am întrebat dacă putem considera un eșec la acest examen ca fiind „sfârșitul lumii”, așa cum se tem, de multe ori, părinții și copiii care se pregătesc pentru el. Mi-a dat un răspuns aplicabil în cazul multora dintre înfrângerile pe care le avem pe parcursul vieții.
„Depinde de tine ce vei face după aceea”
„Vedeți, viața e o cursă lungă, ca și cariera. E un maraton. Nu e o cursă de 100 de metri. La o cursă de 100 de metri, dacă ai ratat un pas, ai pierdut cursa.
La un maraton, dacă la kilometrul trei te-ai împiedicat și au trecut alții pe lângă tine și te-au depășit, nu înseamnă nimic. Poți în continuare să câștigi cursa. Pentru că ești doar la începutul unei curse lungi. Așa trebuie gândită și cariera, trebuie gândită și viața. Nu trebuie să considerăm că un eșec la un moment dat, mai ales într-o fază inițială, este sfârșitul lumii.
Depinde de tine ce vei face după aceea. Sigur că la început e mai greu: ai căzut, te-ai rănit la genunchi, trebuie să te ridici, sângerezi o vreme, dar poți câștiga. Dacă crezi că e sfârșitul lumii, e ca și cum consideri că viața, valoarea unui om, e dată de cum aleargă la 100 de metri.”
Este o viziune cu care rezonez profund astăzi și mi-aș fi dorit să ajung la ea mai devreme în viață, pentru că m-ar fi scutit de multe ori de frica paralizantă de greșeală.
Să nu îți fie frică de greșeală nu înseamnă să fii iresponsabil sau să nu ai valori, ci să îndrăznești să acționezi, să explorezi, să înveți. Iar atunci când totul iese prost, să nu te lași descurajat, să gestionezi consecințele și să mergi mai departe extrăgând lecția necesară. Un copil nu are cum să deprindă această abilitate dacă crede că un eșec la un examen este sfârșitul lumii.
„Profesorii trebuie să aibă o speranță clară”
L-am mai întrebat pe Mircea Miclea ce îi dă speranță în ceea ce privește educația. Iată ce a răspuns: „Cred că fiecare dintre noi trebuie să avem speranță. Profesorii trebuie să aibă o speranță clară. Dacă un elev din fața lor, după ce îi predau lecția, e mai bun datorită faptului că i-au predat, atunci totul are sens. Știți, e ca în acel principiu iudaic care spune: „Dacă salvezi un om, salvezi o lume”. Așa trebuie să ne gândim de fiecare dată când intrăm la clasă.
Dacă măcar unul o duce mai bine datorită modului în care i-am predat, merită să predau cât de bine pot. Asta trebuie să fie speranța noastră: să salvăm măcar un om.
Și dacă avem această speranță, vom face treabă bună. Atunci, cred că fiecare dintre noi trebuie să gândim așa: că trebuie să facem lucrul bun pentru că măcar în felul acesta salvăm un om.
Nu contează cum e lumea din jurul tău, fă-ți treaba cât de bine poți!
Pe de altă parte, trebuie să ne gândim la noi înșine. Pot să spun: „Dacă-s plătit prost, fac muncă de mântuială”. Dacă eu fac azi un lucru de mântuială și mâine fac un lucru de mântuială și după aceea multă vreme fac lucru de mântuială, chiar și atunci când voi fi bine plătit, eu nu voi mai putea face un lucru de bună calitate, pentru că m-am obișnuit așa.
Ne degradăm prin modul în care noi ne facem treaba. Cred că e o chestiune de demnitate personală, de alegere. Vrei să te degradezi făcând lucru de proastă calitate în fiecare zi? Sau vrei să-ți menții anumite standarde?
Nu contează cum e lumea din jurul tău, nu contează dacă recompensează calitatea muncii tale, nu are legătură cu lumea, are legătură cu tine”.
Acest răspuns îl întregește pe cel legat de eșec și arată cum poți să depășești greutățile vieții: făcându-ți treaba cât de bine poți, indiferent dacă obții sau nu recunoaștere.
Fiindcă tot am vorbit despre școală, las aici un anunț. În septembrie, un profesor primește acces gratuit la HotNews Premium timp de 12 luni, pentru fiecare abonament anual încheiat de cititorii noștri.
Selecția profesorilor pe care gestul vostru. îi ajută nu e realizată de HotNews, ci de inițiativa neguvernamentală MERITO, care are o expertiză dobândită în 11 ani de când investește în educație.
Semne bune: Născut în Olanda, a venit la București să învețe limba părinților săi
Am cunoscut, luna trecută, un tânăr născut în Olanda, care a venit la București să învețe limba părinților săi și care își caută un job în România.
Povestea lui și alte câteva vești de pe partea bună a realității sunt accesibile în continuare doar membrilor HotNews Premium.
Citim adesea despre tinerii români care pleacă să studieze și să lucreze în străinătate. Milioane de oameni au plecat din țară, începând din 1990, iar astăzi românii reprezintă cel mai numeros grup de cetățeni europeni stabiliți în alt stat membru, peste trei milioane, dintr-un total de circa 14 milioane de persoane aflate în această situație.
Printre ei se numără și părinții lui Christopher Vîrlan, un tânăr în vârstă de 25 de ani, care s-a născut la Amsterdam și care vrea să facă drumul invers, dinspre Olanda spre România. L-am întâlnit la Cursurile de vară de limba română, cultură și civilizație românească organizate de Universitatea din București, la care au participat circa 70 de cetățeni străini.
Începem discuția de la litera „î” din numele său de familie, care trebuie să le fi pus multe probleme profesorilor și colegilor lui. „Oh, da! La fel și mie. Tata mereu mă corectează”, spune râzând Chris. Vorbește destul de bine românește, dar cade uneori în capcanele declinărilor și conjugărilor și a venit la București să-și perfecționeze cunoștințele.
„Părinții mei au venit în Olanda în urmă cu 30 de ani. Vreau să învăț mai multe despre cultura părinților mei și vreau să învăț limba, pentru că am o bunică aici, am o mătușă în Brașov și am o verișoară. Nu pot să vorbesc așa de bine cu ele și din cauza asta am venit să învăț”.
Inspirat de verișoara sa care s-a mutat din Italia în România
Vizitează cel puțin o dată pe an România, care pentru el a fost sinonimă până acum cu familia și vacanța. „Simt o căldură în sufletul meu când vin ajung”, explică el.
Însă România începe să capete acum și o altă valență, pentru că Chris își vede aici viitorul pe termen scurt. Absolvent al unei facultăți de inginerie logistică, își caută acum un job, pentru următorii doi ani, în România. La această decizie a contribuit și faptul că verișoara lui, care a locuit în Italia, a decis să se mute în România.
„Nu vreau să stau în camera mea la un laptop și să lucrez la distanță. Vreau să lucrez cu oameni, să vorbesc fluent limba și să învăț un pic despre cultura română”, detaliază el.
„Toate țările au probleme”
Înțelege de ce mulți tineri români vor să plece în străinătate. „Înțeleg că să lucrezi în România poate să nu fie cea mai bună decizie din punct de vedere financiar. Dar când sunt aici, îmi aduc aminte de diferite lucruri care sunt importante pentru mine. Eu nu am avut ocazia să trăiesc în cultura părinților mei, pentru mine este o decizie culturală”, spune.
Vede România drept o țară foarte frumoasă: „Cred că toată lumea ar trebui să o viziteze România”.
L-am întrebat ce le-ar transmite românilor: „Să nu fiți supărați pe țara voastră, toate țările au probleme și această țară are foarte multe lucruri de care puteți să fiți bucuroși.”
Un alt cursant cu origini românești
La cursurile de vară de limba română l-am întâlnit, la grupa de începători, pe Cudi Cem Baklavaci, un tânăr în vârstă de 19 ani din Istanbul, care studiază economia la Bologna. Tatăl său este turc, iar mama lui este din Pașcani.
„Am o mulțime de rude, mulți prieteni în Pașcani și am petrecut timp cu ei în fiecare vară. Am multe sentimente de nostalgie față de România, o iubesc din tot sufletul. Motivul pentru care sunt aici este că vreau să învăț română pentru a mă conecta cu rădăcinile mele, cu familia extinsă. Din păcate, bunicii mei au decedat, dar încă mai am mulți prieteni și rude în România”, explică el în engleză.
Povestește că era un copil neastâmpărat și cel mai bine i-au rămas întipărite în minte cuvintele „Stai! Oprește-te!”. Însă acum o nouă experiență cu limba română stă să înceapă.
Deocamdată, nu și-ar dori să lucreze în țara în care s-a născut mama sa, dar i-ar plăcea să se mute aici când va fi mai în vârstă.
Mai multe semne bune: Cea mai mare victorie
La 24 de ani a aflat întâmplător că are leucemie. Opt ani mai târziu, Paul Vulturar reprezintă România la Mondialul de Ultramaraton.
După o carieră de fotbalist încheiată abrupt de o accidentare și o perioadă marcată de excese, în care simțea că își pierde direcția, tânărul se pregătește să reprezinte România la Campionatul Mondial de Ultramaraton din Ungaria, o competiție în care sportivii aleargă timp de șase zile. Sportivul i-a povestit jurnalistei Claudia Spridon Dragodan, pentru SmartLiving. „Să particip la un campionat mondial e un vis pe care l-am avut de când eram copil”, a spus Paul Vulturar.
O altă perspectivă despre copiii de astăzi
Adelina Mărăcine a vorbit cu patru profesori excepționali, care descriu elevii români din ziua de azi. Da, copiii au un „deficit de răbdare” și „o toleranță scăzută la frustrare”, însă există soluții dacă părinții vor să le afle.
Și încă ceva: copiii de astăzi nu sunt nici mai buni, nici mai slabi decât cei de acum 10 sau 20 de ani, spun profesorii intervievați. Au în schimb niște calități, pe care generațiile trecute nu le aveau.
În apărarea lenevirii de weekend
„Oamenii nu ar trebui să se simtă vinovați”: dormitul mai mult în weekend ar putea fi bun pentru sănătate, spun experții citați de The Guardian. Recomandările anterioare subliniau riscurile dormitului până târziu, dar aproximativ 90 de minute în plus ar putea preveni hipertensiunea arterială.
Păstrarea unui program regulat de somn este în continuare importantă, dar un somn moderat de recuperare în diminețile de la sfârșitul săptămânii nu strică deloc. Ba dimpotrivă!
Pe vineri,
Raluca