Sari direct la conținut

Nici un candidat admis la concursul pentru redactor-sef al stirilor TVR

HotNews.ro

Niciunul dintre cei sapte candidati la concursul pentru postul de redactor-sef al Redactiei Stiri si Actualitati de la TVR nu a fost declarat admis. Toti candidatii au fost notati sub 8, nota minima pentru a fi declarati admisi. Concursul, organizat de televiziunea publica vineri, 25 mai 2007, va fi repetat.

Coordonatorul Redactiei Stiri si Actualitati va fi in continuare Cosmin Prelipceanu, prezentatorul principalului jurnal de la TVR 1.

Cei sapte care au participat la concurs sunt: Monica Ghiurco-prezentatoare la TVR, Mihai Constantin- corespondent TVR la Washington, Dan Dumitru- fostul redactor-sef al Departamentului de Stiri la Prima TV, Tudor Barbu- membru in Consiliul de Administratie al TVR, Liviu Popescu- fost redactor-sef al Directiei de stiri a TVR si Cristian Baltoiu si Marius Zamfir-reporteri in cadrul TVR.

Comisia de examinare a fost alcatuita din Tudor Giurgiu, presedinte-director general, Rodica Culcer, directorul Directiei stiri, Cezar Ion, directorul Departamentului Productie Editoriala, Tudor Calin Zarojanu, consilier in management al presedintelui-director general, Cristian Tudor Popescu, presedintele Clubului Roman de Presa, si Ioana Avadani, director executiv Centrul pentru Jurnalism Independent.

Componentta initiala a comisiei de concurs a fost modificata, deoarece unii dintre membrii desemnati initial nu au mai putut face parte din comisie, din motive personale sau obiective.

Concursul a constat in depunerea unui proiect managerial, evaluare psihologica si interviu cu membrii comisiei de examinare. Termenul initial pentru inscrierea la concurs, 16 mai 2007, a fost prelungit pana pe 18 mai, deoarece in dimineata zilei de 16 mai nu se inscrisese niciun candidat.

Redactorul-sef la Redactiei stiri si Actualitati a televiziunii publice are ca responsabilitati planificarea, organizarea si coordonarea activitatii structurii din punct de vedere editorial si administrativ.

Redactia stiri si Actualitati face parte din Directia stiri a Televiziunii Romane, alaturi de Colectivul Grafica si Scenografie stiri, Serviciul Resurse de Productie si Departamentul Sport.

Postul de redactor-sef la Redactia stiri si Actualitati a TVR a ramas vacant in data de 16 octombrie 2006, cand Liviu Popescu a cerut sa fie eliberat din aceasta functie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro