Sari direct la conținut

Niciun pat liber la ATI COVID la Spitalul Județean Suceava, pentru a cincea zi la rând / Aproape 40% dintre pacienți au forme grave

HotNews.ro
Niciun pat liber la ATI COVID la Spitalul Județean Suceava, pentru a cincea zi la rând / Aproape 40% dintre pacienți au forme grave

Unitatea ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava nu are niciun pat liber pentru pacienţii cu COVID-19, pentru a cincea zi la rând, iar numărul cazurilor severe şi grave continuă să crească, ajungând în ultimele 24 de ore la 80 din totalul celor 205 cazuri cu această patologie.

Potrivit Prefecturii Suceava, dintre cei 542 pacienţi internaţi în SJU, 205 sunt diagnosticaţi cu COVID-19, alţi 63 pacienţi sunt în zona tampon şi 274 pacienţi sunt cu afecţiuni non-COVID, scrie Agerpres.

Dintre pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19, 109 au forme medii ale bolii, 16 au forme uşoare, 60 prezintă forme severe, 20 au forme grave şi sunt internaţi în secţia ATI, 11 fiind ventilaţi mecanic.

SJU Suceava dispune, la această dată, de 371 paturi libere, dintre care 29 pentru pacienţi COVID, 220 în sectorul non-COVID, 122 pentru zona tampon, la unitatea ATI nu este niciun pat disponibil pentru pacienţi COVID, iar 27 ventilatoare sunt libere, 16 fiind pentru pacienţi COVID.

La Spitalul Municipal Rădăuţi sunt internaţi 72 de pacienţi COVID şi două persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internaţi 26 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 şi o persoană suspectă de infecţie cu noul coronavirus, la Spitalul Municipal Vatra Dornei sunt 15 pacienţi COVID şi două persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului sunt 19 pacienţi COVID şi cinci persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, iar la Spitalul Boli Cronice Siret sunt internaţi 17 pacienţi COVID şi trei persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus.

Totalul persoanelor internate şi diagnosticate cu COVID-19 în județul Suceava este de 354, iar cel al persoanelor suspecte de infecţie cu noul coronavirus este de 76.

Până în prezent au fost testate, în judeţ, 82.409 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 904.

În judeţul Suceava sunt în evoluţie, în prezent, 1.794 cazuri de infecţie cu noul coronavirus.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro