Sari direct la conținut

După trei săptămâni petrecute în închisoare, Nicolas Sarkozy cere să fie eliberat. Decizia, așteptată azi

HotNews.ro
După trei săptămâni petrecute în închisoare, Nicolas Sarkozy cere să fie eliberat. Decizia, așteptată azi
Nicolas Sarkozy s-a predat pe 21 octombrie la închisoarea La Santé: Thibault Camus / AP / Profimedia

Un tribunal din Paris va decide luni dacă fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy va fi eliberat din închisoare, la mai puţin de trei săptămâni după ce a început să ispăşească o pedeapsă de cinci ani, relatează AP.

Sarkozy, în vârstă de 70 de ani, a devenit primul fost şef de stat francez din epoca modernă care a fost trimis în spatele gratiilor după condamnarea primită în 25 septembrie, notează News.ro.

El a fost încarcerat la 21 octombrie în aşteptarea apelului, dar a depus imediat o cerere de eliberare.

Conform legislaţiei franceze, detenţia înainte de pronunţarea unei hotărâri în apel ar trebui să fie excepţională. Judecătorii vor evalua dacă Sarkozy prezintă un risc de fugă, ar putea exercita presiuni asupra martorilor sau ar putea obstrucţiona justiţia.

Dacă solicitarea sa va fi aprobată, Sarkozy ar putea părăsi închisoarea La Santé din Paris în câteva ore, sub supraveghere judiciară.

Conform Reuters, dacă instanța va decide să-l elibereze, Sarkozy ar putea fi obligat să poarte un dispozitiv electronic de monitorizare, să depună o sumă de bani sau să se prezinte periodic la autorități.

Fostul preşedinte, care a condus ţara între 2007 şi 2012, neagă acuzaţiile şi susţine că este victima unui „complot” legat de fostul lider libian Muammar Gaddafi.

El se află în detenţie de aproape trei săptămâni în închisoarea Santé din Paris după ce a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de participare la o organizaţie infracţională legată de finanţarea campaniei sale victorioase din 2007, când Sarkozy şi apropiaţi ai săi au încercat activ să obţină sprijin financiar de la regimul libian Gaddafi.

Sarkozy se confruntă şi cu alte proceduri judiciare, printre care o hotărâre din 26 noiembrie a Curţii Supreme din Franţa privind finanţarea ilegală a campaniei sale eşuate de realegere din 2012 şi o anchetă în curs privind presupusa influenţare a martorilor în cazul Libia.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro