Skip to content

Nicușor Dan a anunțat programul consultărilor de la Cotroceni. Timpul alocat fiecărui partid

Președintele încearcă pentru a patra oară să găsească o variantă de premier care să treacă de votul Parlamentului.

Consultările cu partidele vor începe luni la ora 14:00, când liderii PSD vor fi din nou față în față cu Nicușor Dan timp de 30 de minute. Apoi, vor intra în Salonul Ambasadorilor de la Palatul Cotroceni toate grupurile parlamentare, inclusiv senatorii și deputații neafiliați.

Programul transmis de Administrația Prezidențială arată așa:

  • Ora 14:00 – Partidul Social Democrat (PSD)
  • Ora 14:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
  • Ora 15:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
  • Ora 15:30 – Uniunea Salvați România (USR);
  • Ora 16:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
  • Ora 16:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale;
  • Ora 17:00 – Partidul S.O.S. România (SOS);
  • Ora 17:30 – Partidul Oamenilor Tineri (POT);
  • Ora 18:00 – Grupul parlamentar Uniți pentru România;
  • Ora 18:30 – Grupul parlamentar PACE – Întâi România;
  • Ora 19:00 – Parlamentarii neafiliați.

Potrivit informațiilor HotNews, până luni, președintele va discuta și informal cu liderii partidelor din fosta coaliție, așa cum a făcut-o de la începutul crizei.

Luni va face și desemnarea

Miercuri, într-o scurtă declarație din Cehia, președintele Nicușor Dan a anunțat că va organiza noi consultări cu partidele politice la Cotroceni luni, iar în aceeași zi va face și o nouă desemnare de premier.

„Cred că a fost un pas necesar pentru ca fiecare dintre noi, partide, cetățeni, să înțelegem că este nevoie de consens în politică”, a spus președintele, după ce Guvernul Mureșan a picat testul Parlamentului.

Tot atunci, președintele le-a cerut partidelor să își organizeze ședințele interne și să vină cu „soluții care să poată să treacă”. El a spus, de asemenea, că e nevoie ca partidele să lase „fiecare de la ele astfel încât să se ajungă la acest consens”.