Nicușor Dan a promulgat legea prin care 2026 devine „Anul Statelor Unite ale Americii în România”
Președintele Nicușor Dan a promulgat luni legea privind instituirea anului 2026 drept „Anul Statelor Unite ale Americii în România”, inițiată de mai mulți parlamentari AUR, relatează News.ro.
Potrivit actului normativ, pe parcursul anului pot fi organizate „evenimente menite să consolideze relaţia strategică româno-americană şi să reafirme angajamentul României faţă de valorile lumii libere, libertatea de exprimare şi democraţia autentică”, prevede legea.
Autoritățile administrației publice centrale și locale vor putea organiza sau sprijini, în limita bugetelor aprobate, conferințe și dezbateri publice, evenimente culturale, academice și educaționale dedicate istoriei și valorilor americane, precum și acțiuni de diplomație publică și comunicare româno-americană.
Legea permite și organizarea altor activități destinate promovării cooperării dintre România și Statele Unite și a valorilor democratice.
De asemenea, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune vor putea difuza materiale tematice realizate cu ocazia „Anului Statelor Unite ale Americii în România”.
Legea a fost adoptată de parlament pe 30 iunie.