Nicușor Dan, la summitul Flancului Estic: „Recunoaștem împreună Rusia ca amenințare colectivă”
Nicușor Dan a participat vineri la Summitul Flancului Estic în orașul-port Gdansk din Polonia. Într-o declarație de presă comună susținută alături de mai mulți lideri europeni, Nicușor Dan a subliniat nevoia de unitate în fața agresiunii ruse.
Summitul Flancului Estic a ajuns la final
Președintele Nicușor Dan susține acum o declarație de presă comună alături de premierul polonez Donald Tusk și președintele lituanian Gitanas Nausėda.
„Transmitem împreună un mesaj de unitate. Transmitem faptul că recunoaștem împreună Rusia ca amenințare colectivă pentru țările noastre. Transmitem un mesaj de solidaritate cu Ucraina și de continuare a sprijinului față de războiul care îl aduce apărând în același timp Europa”, a declarat Nicușor Dan, la finalul summitului.
„A fost o ocazie, de asemenea, pentru a trece în revistă, și cu participarea domnului Comisar și a Președintei Comisiei Europene, pe unde suntem cu programele de echipare militară, unde, evident, ne interesează programul Eastern Flank Watch, dar ne interesează și programele din cadru financiar multianual, și aici am insistat pentru includerea experienței Ucrainei în aceste programe, pentru a exista un echilibru dintre necesitatea de competitivitate și necesitatea strategică pe obiectivele pe care le avem în ceea ce privește apărarea Flancului Estic”, a mai spus Nicușor Dan.
Următorul summit al Flancului Estic va avea loc în România.
Summitul Flancului Estic se ține la Primăria Gdansk, unde liderii europeni veniți la eveniment au ieșit înainte de întâlnire pentru o „fotografie de familie”.
Premierul Donald Tusk și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen au fost aplaudați și felicitați de câțiva oameni care se aflau acolo.
În „fotografia de familie” care ilustrează acest articol apar: comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, prim-ministrul Estoniei, Kristen Michal, președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo, prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, prim-ministrul Letoniei, Andris Kulbergs, președintele României, Nicușor Dan, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Potrivit programului, după discuții, în jurul orei 15:00, ora României, vor avea loc declarații de presă comune ale liderilor prezenți la Summitul Flancului Estic.
După-amiază, la ora 16:30, Nicușor Dan are programată o întâlnire cu Lech Wałęsa, fost Președinte al Republicii Polone.
Întâlnirea vine după ce, în urmă cu șase zile, pe 19 iunie, Nicușor Dan, a semnat decretul de decorare a domnului Lech Wałęsa.
„În semn de înaltă apreciere pentru meritele excepționale avute la consolidarea și aprofundarea relațiilor bilaterale româno-polone, precum și pentru contribuția esențială la promovarea valorilor democratice în spațiul est-european, Președintele Nicușor Dan a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce domnului Lech Wałęsa, fost Președinte al Republicii Polone.”