Nicușor Dan se întâlnește luni cu o delegație OMV Petrom, la Palatul Cotroceni
O delegația de la OMV Petrom merge luni la Palatul Cotroceni pentru o întâlnire cu președintele Nicușor Dan, a anunțat duminică Adminstrația Prezidențială.
Potrivit agendei președintelui, Nicușor Dan primește, luni dimineață, la Palatul Cotroceni, de la ora 09:00, o delegație a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Ulterior, de la ora 10:00, președintele va primi o delegație a OMV Petrom.
Întâlnirea vine în contextul creșterii prețurilor la carburanți: vineri, benzina s-a apropiat de pragul de 8,5 lei/litru, iar motorina de 9 lei/litru.
Surse oficiale au declarat pentru HotNews că întâlnirea era stabilită cu ceva vreme înainte de începerea conflictului din Iran. Discuția va viza Neptun Deep, „dar cu siguranță se va discuta și despre situația internatională și cum influențează piața petrolului”, potrivit surselor HotNews.
O analiză a Asociației Energia Inteligentă a estimat că prețul motorinei în benzinăriile din România ar putea ajunge la 9,78 de lei peste două săptămâni, foarte aproape de pragul psihologic de 10 lei, dacă autoritățile nu iau nicio măsură.