Sari direct la conținut

Nigeria: Bărbați înarmați, pe motociclete, au ucis 34 de săteni

HotNews.ro
Nigeria, Foto: Google Maps
Nigeria, Foto: Google Maps

Bărbați înarmați, pe motociclete, au ucis cel puțin 34 de persoane în statul Zamfara, în nordul Nigeriei, unde bandele criminale terorizează satele din regiune, a anunțat duminică poliția, potrivit AFP.

Bandiții înarmați au atacat vineri seara satele Tungar Kafau și Gidan Wawa, în districtul Shinkafi, unde au ucis 34 de persoane.

Victimele au fost înmormântate sâmbătă.

Bandiții ar fi deschis focul asupra agricultorilor care se aflau pe câmp și au continuat să-i urmărească pe cei care fugeau.

Comunitățile rurale din statul Zamfara sunt terorizate de ani de zile de bandele criminale care atacă satele, fură vitele, răpesc oameni pentru a obține despăgubiri și le incendiază casele.

Bandiții se ascund în pădurea Rugu de unde lansează atacuri asupra satelor.

Săptămâna trecută, cel puțin 40 de persoane au fost ucise în timpul unor atacuri care au vizat opt sate din statul nigerian Niger.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro