Nivel record al gazelor cu efect de sera in atmosfera
Emisiile de dioxid de carbon au atins un nivel record anul acesta, potrivit unui nou studiu, in pofida crizei economice globale si a eforturilor de a reduce gazele cu efect de sera. Concentratiile de gaze cu efect de sera in atmosfera au atins cel mai ridicat nivel de la inceputul erei industriale, a anuntat miercuri Organizatia Mondiala de Meteorologie (OMM), scrie Reuters.
Concentratiile de dioxid de carbon (CO2), metan si protoxid de azot (N2O) au continuat sa creasca fata de 2009 – ultimul an de observatie luat in calcul – in pofida crizei economice globale- a anuntat OMM in ultimul sau buletin privind gazele cu efect de sera.
Cresterea cantitatii de gaze cu efect de sera in atmosfera provoaca o crestere a radiatiilor in atmosfera, care duc la incalzirea suprafatei Pamantului si determina schimbari climatice.
Dioxidul de carbon este principalul gaz de sera provocat de activitatile umane pe Pamant si reprezinta 63,5% din radiatiile totale.
Concentratia sa a crescut cu 38% incepand cu anul 1750, in principal din cauza emisiilor din combustibili fosili si a despaduririlor.