Sari direct la conținut

Nivelul emisiilor de CO2 s-ar putea reduce cu 3% in 2009, pe fondul crizei economice

HotNews.ro

Nivelul emisiilor de CO2, una dintre principalele cauze ale incalzirii globale, ar putea scadea cu 3% in 2009 ca urmare a crizei economice, potrivit unui studiu publicat marti de Agentia Internationala pentru Energie, relateaza AFP.

Aceasta va fi cea mai mare scadere inregistrata in ultimii 40 de ani, a precizat, marti, Fatih Birol, economistul sef al AIE, in cursul unei conferinte de presa, el reamintind cu aceasta ocazie faptul ca evolutia emisiilor de dioxid de carbon pe plan mondial se situa in fiecare an, in medie, in jurul valorii de +3%.

In opinia lui, aceasta scadere reprezinta „o fereastra de lansare unica” pentru a intra pe o traiectorie care ar permite limitarea fenomenului de incalzire a planetei la cel mult doua grade Celsius, daca vor fi implementate foarte rapid politici adecvate.

Sectorul energetic, care se afla la baza a doua treimi din emisiile de gaze cu efect de sera inregistrate la nivel mondial, „se afla in miezul problemei si trebuie, deci, sa devina si centrul solutiei”, subliniaza AIE.

Potrivit Agentiei Internationala pentru Energie, 75% din aceasta scadere prognozata reprezinta rezultatul crizei economice, iar 25%, efectul masurilor luate de guvernele lumii in lupta impotriva incalzirii globale.

Delegati din peste 180 de tari s-au reunit la Bangkok in vederea pregatirii terenului pentru semnarea unui nou acord mondial pentru protejarea climei, in luna decembrie, la Copenhaga. Acordul ar trebui sa asigure continuarea Protocolului de la Kyoto, ale carui prime angajamente expira in 2012.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro