„No Festival”, Netflix. Un documentar-concert de la Electric Castle, plin de muzică excelentă, optimism și mult dor

Organizatorii festivalului Electric Castle au lansat un documentar-concert pe Netflix. Se numește „No Festival” și prezintă trei formații importante din scena muzicii românești, într-un cadru cunoscut celor care au fost în Bonțida, dar care pare de pe altă planetă în contextul pandemiei de coronavirus. E un concert fără audiență, cu o doză semnificativă de nostalgie, care deși a fost filmat cu un număr restrâns de oameni, poate fi văzut acum de orice utilizator al platformei de streaming.

La începutul anului nimeni nu se gândea că vom rămâne fără festivaluri de muzică. Suntem în ultima lună din 2020 și cu toate că o adunare mare de oameni pare greu de imaginat în viitorul apropiat, există și motive de optimism. Vaccinurile sunt în ultima fază de testare, ceea ce înseamnă că până în vară ar trebui să avem o rată mare de imunizare în rândul populației. Se lucrează și la un sistem mult mai rapid de testare, ceea ce ar simplifica procesul de selecție pentru un eveniment cu număr mare de participanți.

„No Festival”, documentarul-concert produs de Electric Castle, e un alt motiv de speranță. A fost lansat inițial în 15 iulie, data la care trebuia să aibă loc festivalul, un memento pentru ceea ce trebuia să fie. Acum a apărut și pe Netflix. Astfel, Electric Castle e primul festival din România care ajunge pe platforma de streaming.

Nu mai e doar o notă care ne reamintește de ce am pierdut. E o speranță pentru ce urmează. În rolurile principale găsim trupele Subcarpați, Vița de Vie și Golan. Dar când ajungi la finalul documentarului regizat de Dorin Marcu îți dai seama că personajul principal apare pe ecran doar în imagini de arhivă. Mă refer, evident, la public.

Pe deal, în văi și pe câmpia din Bonțida

Subcarpați deschide concertul de la Booha Mansion, care e și prima scenă pe care o vezi când intri în festival. Mă rog, e mult spus scenă, e mai mult o platformă, un ring de dans pe care stau toți artiștii, în locul unde anul trecut erau fanii. Da, celelalte trupe nu-s ascunse în culise. Vița de Vie și Golan, împreună cu toți din staff-ul lor, se uită la Subcarpați, care cântă pentru colegii lor.

E un concert pentru nimeni dar cu un public foarte select. Proiectul înființat de Bean, care seamănă din ce în ce mai mult pe un ansamblu folcloric care bagă și beat-uri din hip-hop, nu o trupă de hip-hop cu sample-uri din folclor, se aude în fiecare an la Electric Castle. Anul trecut au cântat pe scena principală, după Bring Me The Horizon, un nume uriaș pe scena muzicii internaționale.

Publicul, spre surprinderea nimănui, a rămas în fața scenei pentru „underground folclor”. De aceea pare o decizie ciudată să începi cu ei. Subcarpați nu e o trupă de deschidere. Dar când vezi imaginile cu câmpia din Bonțida, fără public, îți dai seama de raționamentul organizatorilor. Incinta festivalului, când e nepopulată, arată ca orice altă câmpie din România rurală.

Muzica celor de la Subcarpați a fost în temă cu mediul înconjurător. A fost începutul perfect, ne-am acomodat cu împrejurimile. După ce au cântat trei piese am trecut la o trupă cu un sunet diferit, dar tot tradițional:

O doză mică de „Fenomental”

Da, tradițional, pentru că deja știi la ce să te aștepți de la Vița de Vie. Rock alternativ combinat cu mult patos, „headbangăreală” cât cuprinde și o prezență scenică perfecționată în timp. Vorbim despre o formație cu o experiență dublă față de Subcarpați și Golan. Ei sunt veteranii din line-up, care vin cu o poftă de scenă amplificată de pandemie, ca niște animale eliberate în natură după ce au stat captivi într-o cușcă.

Adrian Despot, liderul formației, spune în documentar că după 24 de ani de concerte, a ajuns să fie dependent de adrenalina pe care o simte în fața publicului. Cel mai rău lucru pentru un artist e atunci când nu poate avea proverbialul schimb de energie din concerte.

La Booha Mansion nu a fost un public numeros, dar energia e împărțită acum și cu toți utilizatorii Netflix. Băieții au pregătit ceva aparte pentru EC8: un concert aniversar dedicat albumului „Fenomental”, care a împlinit 20 de ani de la apariția pe piață. Au avut și un turneu aniversar prin țară în 2019.

Din păcate, nu a fost să fie, dar aveau planuri mari pentru Electric Castle. Spre exemplu, membri trupei voiau să intre pe scenă îmbrăcați în halate de doctori, în linie cu estetica albumului. Coincidență sau previziune? Mai bine să nu ne gândim la asta.

Viitorul e scris de Golan

Booha Mansion nu e o vilă, așa cum îi zice numele. Booha Mansion e o insulă de lemn, metal și cabluri, într-o întindere mare de iarbă. Sunt multe cadre filmate din dronă, ceea ce accentuează și mai mult ideea că părticica aia nu-și are locul în natură. Așa cum poate nici Golan nu pare alegerea potrivită pentru ultima parte din concert.

Ei fac o muzică care relaxează ascultătorul și îl transpune într-o lume în care nu există griji, stres, nici măcar coronavirus. Vorbesc strict de piesele pe care le-au ales în concertul ăsta. Au și destule bucăți în discografia lor pe care te poți rupe. Nu vreau să-ți dau spoilere așa că nu o să zic ce piese vei auzi.

Tot ce trebuie să știi că două din cele trei pe care le-au cântat sunt nelansate. O alegere curajoasă, în contextul în care cânți în fața trupelor Vița de Vie și Subcarpați. Poate ar fi mai bine să nu experimentezi. Dar aici vorbim de Golan, o trupă care întotdeauna s-a autodepășit. E și cea mai tânără trupă din line-up-ul ăsta, cu toate că muzicienii din formație au o experiență considerabilă în scena din România.

Asta iese în evidență pe înregistrare. Nimeni nu dă greș în execuție. Decizia de a cânta piese proaspăt scoase din studio e o dovadă a faptului că băieții se focusează pe viitor. Nu se uită în urmă. Asta ar trebui să facem și noi. Să uităm de trecut, sau cel puțin de anul 2020.

„Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor”

Trei trupe, trei mini-concerte, un asfințit peste castel. Te aștepți să se termine distracția după prestația celor de la Golan dar nici vorbă de așa ceva. Trupele încep un „jam session”, o colaborare spontană între toți muzicienii de pe scenă. Combină diferite piese de la fiecare trupă, reinterpretate într-un mod creativ și natural.

Au repetat ceva înainte, cu siguranță, dar asta nu minimalizează puterea momentului. Aici intervine și echipa de producție. Din nou, nu vreau să-ți dau prea multe detalii, dar la un moment dat apar niște imagini peste care Despot cântă „mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor”. E cea mai memorabilă secvență din tot documentarul.

Dacă ai fost vreodată la Electric Castle, cu siguranță o să trezească ceva în tine. Dacă ai fost de mai multe ori, pregătește batista sau un mop înainte să dai play. Din păcate, anul ăsta nu a avut loc Electric Castle Festival. Dar măcar avem No Festival. E pe Netflix, la adresa asta. Și cu toate că ne e dor de evenimentul propriu-zis, măcar avem o alternativă la care ne putem uita din nou, din nou și din nou.