Noaptea Literaturii Europene la Bucuresti
Noaptea Literaturii Europene revine la București miercuri, 29 mai – prima zi a Salonului Internațional de Carte Bookfest 2013 – cu un traseu inedit. 13 parteneri – institute culturale şi ambasade – îi invită pe iubitorii de literatură în 13 spații atipice, unde vor avea șansa de a se întâlni cu textele unor autori europeni clasici și contemporani. Fragmentele vor fi citite de actori, autori, jurnalişti şi alte personalităţi publice.
Lecturile, cu o durată de până la 20 de minute, vor avea loc în paralel, la fiecare jumătate de oră, în intervalul 19.30 – 22.30, în locurile special selectate (zona Bd. Carol I – Bd. I.C. Brătianu – Bd. Corneliu Coposu – Str. Traian): Dianei 4, The Living Room Café, ZOOM Out Lounge, AristoCats Bistro, Alchemia Art Gallery & Lounge, Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, Bursa de Valori Bucureşti, Lente & cafea, Saga Film, benzinăria MOL Corneliu Coposu, La Scena, GreenTea, Blind Restaurant.
Potrivit ICR, actorii care vor citi sunt Ioana Abur, Florin Busuioc, Ilinca Goia, Gabriela Ioniţă, Nicoleta Lefter, Axel Moustache, Marian Râlea, Mihai Smarandache, Mihaela Teleoacă, Adrian Titieni, rapperul Norzeatic, jurnalistul Cătălin Ştefănescu și scriitorul Mircea Dinescu vor da glas unor pagini din autori contemporani de anvergură precum Jonathan Coe, Péter Esterházy, Paweł Huelle, Daniel Glattauer, Thierry Debroux, Jérôme Ferrari, Florina Ilis, Gonçalo M. Tavares, Elif Shafak, dar și unor clasici – Hrabal, Hašek, Kafka, Joyce, Buzzati, Muñoz Molina.
Pentru ca publicul să poată beneficia la maximum de oferta literară a nopții acoperind, în același timp, cât mai mult din traseul propus, în fiecare dintre punctele de întâlnire se va citi, la fiecare jumătate de oră, același fragment, informeaza comunicatul remis Hotnews.ro.
Întrucât teleportarea ține încă de science fiction, pasionații de beletristică vor avea la dispoziţie, pentru deplasarea de la o lectură la alta, 100 de biciclete din proiectul de bike-sharing I’Velo, oferite de Asociaţia Green Revolution (A.G.R.). Bicicletele vor putea fi împrumutate gratuit de la sediul A.G.R. (Str. Olteni nr. 3, sector 3) în intervalul orar 19.00-23.00. Doritorii sunt rugaţi să trimită solicitarea în avans, la adresa claudiu.marin@icr.ro .
Pe lângă lecturi din cele mai bune traduceri de literatură în limba română, organizatorii au pregătit şi concursuri cu premii în cărţi şi alte surprize.
Noaptea Literaturii Europene este un proiect cultural susţinut de Reţeaua Europeană a Institutelor Naţionale de Cultură (EUNIC). Ediţia din 2012 s-a desfăşurat în 24 de oraşe din 20 de ţări. Anul acesta, evenimentul de la Bucureşti, alături de cele de la Praga, Brno, Dublin, Lisabona, Vilnius şi Wrocław, beneficiază de sprijinul Comisiei Europene prin Programul Cultura (2007-2013). La București, proiectul este organizat, sub coordonarea Institutului Cultural Român, de membrii clusterului EUNIC în România (Forumul Cultural Austriac, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Centrul Ceh, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso“, British Council, Institutul Polonez, Camões, Instituto da Cooperação e da Língua / Ambasada Portugaliei în România, Institutul Cervantes, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre“, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti şi ICR), cărora li s-a alăturat Ambasada Irlandei în România. Pentru perioada octombrie 2012 – octombrie 2013, Institutul Polonez deţine preşedinţia clusterului EUNIC Bucureşti.
Accesul publicului este liber.
Programul Noaptea Literaturii Europene la București:
Ore de începere pentru fiecare lectură, în toate locurile de desfăşurare:
19.30, 20.00
20.30, 21.00
21.30, 22.00
· Austria / Forumul Cultural Austriac: Daniel Glattauer, Dragoste virtuală, traducere Gabriella Eftimie, Editura Trei, 2012
Lectura: Mihai Smarandache
Loc: Blind Restaurant (Strada Traian, nr. 147)
· Belgia / Delegaţia Wallonie-Bruxelles: Thierry Debroux, „Eros Medina“, publicat în Teatru,vol. III, traducere Petruţa Spânu, Editura Fides, Iaşi, 2011
Lectura: Mihaela Teleoacă
Invitat: Adrian George Popescu
Loc: Lente & cafea (Strada Arcului, nr. 8, în mansardă)
· Cehia / Centrul Ceh: Hrabal, Hašek şi Kafka în pădure
Lectura: Norzeatic
Loc: Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România
(Calea Moşilor, nr. 128)
· Franţa / Institutul francez: Jérôme Ferrari, Le Sermon sur la chute de Rome / Predică despre căderea Romei, traducere Ana Antonescu, Editura Trei, 2012
Lectura: Nicoleta Lefter
Loc: Dianei 4 (Strada Dianei, nr.4)
· Irlanda / Ambasada Irlandei în România: James Joyce, Ulise, traducere Mircea Ivănescu, Editura Univers, 2012
Lectura: Ilinca Goia
Loc: Cafeneaua The Living Room (Strada Hristo Botev, nr. 3)
· Italia / Institutul Italian de Cultură: Dino Buzzati, „Monstrul Colombre“ din Monstrul Colombre şi alte cincizeci de povestiri, traducere Florin şi Mara Chiriţescu, Editura Polirom, 2005
Lectura: Florin Busuioc
Loc: La Scena (Calea Călăraşilor, nr. 55)
· Marea Britanie / British Council: Jonathan Coe, Ce hăcuială!, traducere Sanda Aronescu, Editura Polirom, 2008
Lectura: Axel Moustache
Loc: Bursa de Valori Bucureşti (Bd. Carol I, nr. 34-36)
· Polonia / Institutul Polonez: Paweł Huelle, Mercedes-Benz: din scrisorile către Hrabal, traducere Radosława Janowska-Lascar şi Cornelia Fiscutean, Editura Polirom, 2004
Lectura: Cătălin Ştefănescu
Loc: Benzinăria MOL Corneliu Coposu (Bd. Corneliu Coposu, nr. 14)
· Portugalia / Camões, Instituto da Cooperação e da Língua: Gonçalo M. Tavares, Ierusalim, traducere Micaela Ghiţescu, Editura Humanitas Fiction, 2008
Lectura: Marian Râlea
Loc: Saga Film (Strada Dimitrie Racoviţă, nr. 8)
· România / Institutul Cultural Român: Florina Ilis, Vieţi paralele, Editura Cartea Românească, 2012
Lectura: Adrian Titieni
Loc: Ceainăria AristoCats (Strada Teodor Ştefănescu, nr. 1)
· Spania / Institutul Cervantes: Muñoz Molina, Sefarad, traducere Eugenia Alexe Munteanu, Colecţia „Byblos“, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008
Lectura: Ioana Abur
Loc: Ceainăria Green Tea (Strada Dr. Burghelea, nr. 24)
· Turcia / Centrul Cultural Turc: Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii, traducere şi note Ada Tănasă, Editura Polirom, 2011
Lectura: Gabriela Ioniţă
Loc: Alchemia Art Gallery & Lounge (Calea Moşilor, nr. 95)
· Ungaria / Institutul Balassi – Centrul Cultural al Ungariei: Péter Esterházy, O femeie, traducere Ana Maria Pop, la Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008
Lectura: Mircea Dinescu
Loc: ZOOM Out Lounge (Strada Colţei, nr. 44, etaj 6-terasă)