Sari direct la conținut

Noi alerte de vijelii, ploi torențiale și grindină în toată țara

HotNews.ro
coduri 25 iunie, Foto: ANM
coduri 25 iunie, Foto: ANM

32 de județe se vor afla, de vineri după-amiază, sub avertizare cod portocaliu de ploi, vijelii puternice şi grindină, în timp ce pentru toată țara meteorologii au emis alertă cod galben de ploi torențiale, până sâmbătă seară.

Avertizarea cod portocaliu de vijelii puternice, grindină, cantități de apă importante va fi în vigoare de vineri, de la ora 14.00, până sâmbătă, la ora 6.00.

În Maramureş, Transilvania, Oltenia, Banat, Crişana, vestul şi nordul Munteniei şi al Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80-100 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină de medii şi mari dimensiuni. Aversele vor fi torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi local 35-50 l/mp şi izolat, îndeosebi în vest, centru şi la munte, 70 l/mp.

Judeţele vizate sunt: Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Covasna, Harghita, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Sibiu, Alba, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Timiş şi Caraş-Severin.

De vineri de la ora 12.00 și până sâmbătă la ora 23.00 va fi în vigoare o avertizare cod galben pentru toată țara, pentru instabilitatea atmosferică.

Conform meteorologilor, în toată țara vor fi perioade cu vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi local 20-40 l/mp.

ANM menţine atenţionarea Cod galben de căldură şi disconfort termic pe parcursul zilei de vineri, pentru toată ţara. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi şi local va fi caniculă.

Totodată, pentru Oltenia, Banat, Crişana, sud-vestul Transilvaniei a instituit Cod portocaliu, deoarece disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat, va fi caniculă, iar valorile maxime ale temperaturii aerului vor atinge frecvent 35-38 de grade.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro