Noi alerte de vreme severă. Ploi puternice și grindină în mai multe județe. HARTA zonelor vizate
Vremea este instabilă în acest weekend. Meteorologii au emis sâmbătă două alerte cod galben de ploi însemnate cantitativ și căderi de grindină, valabile până duminică dimineață.
Prima alertă cod galben de cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică este în vigoare până diseară, la ora 22.00.
Vizate sunt cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei, nord-vestul Munteniei, nordul și vestul Moldovei și local în Carpații Meridionali și Orientali.
Aici, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, izolat intensificări ale vântului (rafale de 40…50 km/h) și grindină. În intervale scurte de timp (3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de 30…50 l/mp.
ANM atenționează că fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala și în restul zonelor, dar pe arii restrânse.

Ulterior, ploile se restrâng, iar de la ora 22.00 și până mâine, la ora 10.00, intră în vigoare un alt cod galben, care va viza județe din nordul și vestul Moldovei și local în Carpații Orientali.
Aici, vor fi averse ce vor acumula cantități de apă de 20…40 l/mp.

Vremea la București
Pentru Capitală, ANM anunță că vremea se va răci în acest weekend. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua slab.
Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimă va fi de 12…13 grade.