Noi, copiii din Bahnhof Zoo – o poveste adevarata despre adolescentii drogati si prostituati de la Gara din Berlin

​Teroristi euforizati si dezumanizati cu Captagon. Un roman condamnat la moarte pentru trafic de droguri in Malaezia. Retele de droguri cu ramificatii in Romania. Etnobotanice otravite cu chimicale cumparate de pe net, carora le cad prada foarte multi tineri si adolescenti. Sunt doar cateva stiri recente. Insa povestea drogurilor e una veche, fara sfarsit si fara leac. Povestea Christianei F. face parte din „epopeea” drogatilor fara scapare. Banal, ar spune unii, nestiind ca eroina devine dependenta la 12 ani. „Noi, copiii din Bahnhof Zoo” e o carte-document, scrisa de doi ziaristi germani pe baza marturiilor eroinei si pe care, intr-o restituire remarcabila, editura Humanitas o publica la finele anului 2015, in limba romana. Am citit-o pe nerasuflate, cutremurata de degradarea umana careia ii cad victime acesti copii dependenti de droguri.Dar oare numai ei?

E o relatare dramatica, dar si pitoreasca, la persoana intai. Doi jurnalisti germani, Kai Hermann si Horst Rieck, o inregistreaza pe Christiane, iar apoi ii transcriu spusele intr-un „roman” de peste 300 de pagini. Varianta originala, in limba germana, a aparut in 2009, la editura Carlsen Verlag GmbH, din Hamburg.

Textului i se adauga extrase din rechizitoriul procurorului de pe langa tribunalul regional din Berlin, din hotararea judecatoreasca in urma procesului inculpatei Christiane F. „pentru incalcarea legislatiei privind substantele narcotice”. I se mai adauga marturii ale mamei, ale tatalui, ale unui pastor evanghelic, ale unor politisti anti-drog implicati in ancheta. Fotografiile autentice, de acum aproape 30 de ani, intregesc cartea, facand drama adolescentilor care se drogheaza si se prostitueaza la gara din Berlin si mai palpabila.

In titlul cartii „Noi, copiii din Bahnhof Zoo” se circumscrie si „locul pierzaniei”, gara din apropierea gradinii zoologice din Berlin. E un topos al cartii, un loc care, in anii 70 si 80 ai secolului trecut, reprezenta punctul de intalnire si scena pe care se juca jocul vietii si mortii drogatilor din capitala germana, pe atunci simpla metropola, despartita de Zid.

Christiane s-a nascut in 1962, la sat. La varsta de sase ani, familia ei se muta, in speranta unei vieti si locuinte „de vis”, la Berlin. Insa aterizeaza in Gropiusstadt, un cartier dezolant cu blocuri foarte inalte si fara locuri de joaca, unde copiii se simt frustrati de betoane si reguli, asa ca fac magarii si umplu lifturile de excremente, nemaiputandu-se „tine” pana sus.

In familia Christianei banii nu ajung niciodata. Tatal ramane somer si bea, in asteptarea vreunui noroc. Cand bea, devine si violent, asa ca mariajul se destrama. Christiane ramane cu mama, pe sora cea mica o ia tatal la el, dupa o vreme. Insa Christiane nu-l inghite nici pe noul prieten al mamei, asa ca isi cauta refugiul in alte cercuri si in alte lumi.

Una dintre acestea e Haus der Mitte, un centru pentru tineret al bisericii evanghelice. Pastorul asista neputincios la transformarea centrului de tineret in club de drogati. Aici, Christiane ghidata de o prietena, se imprieteneste cu tabletele, alcoolul si tigarile cu hasis. La mai putin de treisprezece ani.

Gasca de la Haus der Mitte merge sambata la discoteca. Sound e cea mai moderna discoteca din Europa, se zice. Desi nu are varsta ceruta, de 16 ani, Christiane e inaltuta, frumusica, se strecoara inauntru fara probleme. Ca ea mai sunt multi. In Sound se consuma droguri la greu, e locul in care Christiane trece pe heroina. In Sound Christiane il cunoaste pe Detlev, un adolescent ca si ea, tacut, frustrat, dependent in ultimul hal. Pentru a-si procura banii de droguri, Detlev se prostitueaza la Bahnhof Zoo. Cu homosexuali, cu sado-masochisti.

Christiane se indragosteste de el si vrea neaparat sa ajunga si ea in universul lui. Asa ca incepea faca strada si se afunda intr-un mediu din ce in ce mai degradant. Pe langa Detlef, mai sunt si Babsi, si Atze, si alti adolescenti a caror grija zilnica este doar procurarea dozei de heroina care sa-i tina vitali. Pe rand, unii dintre ei mor, ca urmare a unei supradoze sau chiar sinucisi. Christiane incearca si ea o sinucidere jalnica, intr-o toaleta publica de langa gara.

Nu-i reuseste, asa ca incearca, impreuna cu Detlev, o dezintoxicare pe cont propriu. Mama Christianei, care aflase intre timp de dependenta fetei sale, ii tine acasa si incearca sa ii ajute sa se lase de drogul cel tare si ucigas. Nu reuseste nici unul, definitiv. Christiane mai incearca si solutia unei terapii organizate de o fundatie de sorginte scientologa, caci la centrele de recuperare pentru drogati nu sunt primiti minori cu sanse minime de recuperare. Insa totul e in zadar.

Si totusi…Si totusi mai e o solutie, la care mama Christianei recurge pentru a o salva. Dar aceasta o lasam ca surpriza pentru cititorul interesat. Cartea a fost si ecranizata in 1981, intr-un film exceptional de sugestiv, in care actrita principala e ca un inger-copil prabusit in iadul drogurilor si al prostitutiei de la Bahnhof Zoo. Filmul poate fi vazut in limba germana, intr-o inregistrare de pe Youtube.