Noi creșteri de prețuri la pompă, de 1 Mai
Prețul benzinei a crescut vineri în stațiile Petrom și OMV, după ce cu o zi în urmă se scumpise motorina. Este a patra scumpire a carburanților în rețelele Petrom și OMV, în patru zile, iar diferența de preț dintre Petrom și concurenți s-a mai redus, scrie Economica.
La benzinăriile Petrom din vestul Capitalei, vineri dimineață benzina standard era 8,92 lei litrul, ceea ce înseamnă o scumpire cu 20 de bani pe litru, scrie Economica. Prețul motorinei standard a rămas neschimbat, de 9,58 de lei pe litru.
Aceleași scumpiri la benzină, cu 20 de bani pe litru, sunt și în stațiile OMV, lanț operat tot de OMV Petrom Marketing. Și la OMV, prețul motorinei a rămas nemodificat.
Doar SOCAR a mai scumpit benzina astăzi.