Noi măsuri la granița de pe Dunăre cu Ucraina: Românii vor primi mesaje RO-ALERT în cazul atacurilor din zonă
- Redactia Hotnews
Români aflaţi în zona de graniţă cu Ucraina vor primi mesaje RO-ALERT dacă există riscul ca în zonă să se prăbușească elemente ale mijloacelor de luptă utilizate în conflict. Măsura este prevăzută într-o hotărâre CNSU, după ce o dronă militară a căzut în zona frontierei românești, lângă Plauru, județul Tulcea.
Hotărârea ţine cont de evenimentele recente înregistrate şi de contextul geopolitic actual determinat de conflictul militar al Rusiei asupra Ucrainei, care au generat atacuri recente şi repetate asupra porturilor ucrainene Reni şi Ismail, aflate în imediata apropiere a graniţelor cu România.
Potrivit hotărârii adoptate de CNSU, Ministerul Apărării Naţionale va evalua și va stabili zonele de pe teritoriul României, adiacente zonelor de conflict Reni şi Ismail, în care se instituie măsuri specifice de protecţie a populaţiei.
„În cazul manifestării riscului de cădere a unor elemente aparţinând mijloacelor de luptă utilizate în conflict, Ministerul Apărării Naţionale notifică Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la zona specifică potenţial a fi afectată. În zonele comunicate se abilitează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă să emită mesaje de avertizare şi alarmare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT şi/sau mijloacele de alarmare de la nivelul autorităţilor publice locale. În zonele prevăzute la art. 1, fără acoperire GSM ori neacoperite de mijloace de alarmare, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă dislocă echipaje care asigură avertizarea/ alarmarea populaţiei, pe baza datelor transmise de dispecerate prin intermediul sistemelor de comunicaţii radio, folosind mijloacele mobile de avertizare sau comunicare”, prevede hotărârea CNSU.
De asemenea, conform documentului, Ministerul Apărării Naţionale edifică spaţii de protecţie a populaţiei la nivelul localităţilor Plauru şi Ceatalchioi, precum şi la nivelul altor localităţi cu un număr mic şi foarte mic de locuitori, stabilite la nivelul comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă.
„În zonele stabilite în condiţiile art. 1, comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă dispun măsuri pentru informarea populaţiei, identificarea spaţiilor ce pot fi utilizate pentru adăpostire şi asigurarea permanenţei la sediile autorităţilor publice locale locurile de acţionare a mijloacelor de alarmare. Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele în care sunt stabilite zone în condiţiile art. 1 asigură informarea populaţiei cu privire la modul de comportare şi acţiune, verificarea şi eliberarea tuturor spaţiilor cu destinaţie de adăposturi publice, precum identificarea altor spaţii ce pot fi folosite pentru protecţia populaţiei”, se mai arată în hotărârea CNSU, citată de Agerpres.
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a anunţat miercuri că primele indicii că au fost găsite resturi care pot fi asociate cu echipamente de tip dronă, în judeţul Tulcea, au fost găsite abia marţi, în jurul orei 18.00, iar informaţiile furnizate marţi preşedintelui Klaus Iohannis, cum că nu a căzut „nicio dronă” în ţara noastră, erau corecte la momentul respectiv.
Ministerul Apărării din România a confirmat miercuri că bucăți dintr-o dronă rusească folosită la atacurile împotriva portului Izmail, aflat la 250-300 de metri peste brațul Chilia, au fost descoperite pe teritoriul românesc.
NATO nu are niciun indiciu că fragmentele de dronă găsite pe teritoriul României au fost cauzate de un atac intenționat lansat de Moscova împotriva țării noastre, a declarat joi șeful alianței, Jens Stoltenberg, informează Reuters.
În cea mai recentă comunicare a MApN de joi, ministerul susține că ultima serie de atacuri ale Rusiei cu drone kamikaze asupra porturilor ucrainene de la Dunăre a fost monitorizată „în timp real”.
„Din informațiile obținute prin sistemele electronice de supraveghere și prin celelalte mijloace de monitorizare nu au rezultat amenințări militare directe la adresa teritoriului național sau a apelor teritoriale ale României”, afirmă MApN.
- Angel Tîlvăr încearcă să justifice de ce a negat, timp de două zile, că nu există nicio dronă căzută în România
- Cum au negat oficialii de la București ceea ce Kievul a spus că poate proba cu „dovezi fotografice” – o dronă din atacul rușilor a căzut în România. De la infirmarea lui Klaus Iohannis, până la confirmarea ministrului Apărării
- Prima reacție a lui Iohannis după ce MApN a confirmat, în final, că o dronă a căzut în România: Dacă se confirmă că sunt elemente dintr-o dronă rusească, ar fi o violare gravă a suveranității și integrității teritoriale a României