Nostalgia de Mircea Cartarescu – Premiul Tormenta pentru cea mai buna carte straina publicata in Spania
„Un tur de forta narativ surprinzator, afrodiziac, impresionant din punct de vedere literar, semnat de unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai literelor europene actuale.” (Editura Impedimenta, Madrid)
Editia spaniola a volumului Nostalgia de Mircea Cartarescu a fost distinsa zilele acestea cu premiul „Tormenta al mejor libro de autor extranjero” pe 2013.
Publicata la prestigioasa editura Impedimenta din Madrid in traducerea semnata de Marian Ochoa de Eribe, Nostalgia a fost considerata de presa spaniola una dintre cele mai bune carti straine aparute in 2012.
Premiul este acordat de revista online de critica literara La tormenta en un vaso, initiata si coordonata de Care Santos, scriitoare si critic literar. Optzeci de cunoscuti oameni de litere spanioli sunt colaboratori permanenti ai revistei, autorii articolelor si recenziilor care au transformat La tormenta en un vaso intr-un punct de referinta in critica literara spaniola.
Premiul Tormenta pentru cea mai buna carte straina a fost decernat incepand din 2007, iar printre castigatorii editiilor anterioare se numara Alice Munro si Cormac McCarthy. Finalistii din 2013 au fost, alaturi de Mircea Cartarescu, Richard Ford si John Irving.
In Romania, la sfarsitul lui 2013, la 20 de ani de la prima aparitie in editie completa, Nostalgia ramane in topul celor mai bine vandute carti Humanitas, cu peste 50 000 de exemplare, informeaza editura.
Comandati acum de pe GiftBooks editia aniversara a cartii, intr-o editie speciala, cartonata.