Note la cald de la audierea publica. Ponta adecvat, Antonescu jenant, Constantin balast

• Mai întâi un comentariu de context: această audiere nu e nici trădare națională, nici nu ține Europa cu ochii bulbucați la România. E amuzant pentru mine să văd pedeliști și editorialiști nervoși acuzând USL de trădare, pentru că și Adrian Severin ne acuza pe noi de trădare, că discutam la Bruxelles despre corupția din România.  E normal să facem audieri la PE, suntem în UE, e și Parlamentul European al nostru. Pe de altă parte, nici nu s-a oprit Europa în loc pentru audierea asta. Europarlamentarii, toți cei peste 700 fac asemenea audieri și acolo sunt cam 7 – 8 public hearings în fiecare zi. Am organizat trei asemenea public hearings cu CRPE-ul în ultimii doi ani și le-am și moderat, deci cam știu despre ce vorbesc. Asta a fost o audiere importantă, cu doi lideri de grup care au deschis lucrările, cu doi lideri de partide naționale (trei, îl uitasem pe D. Constatin). Deci, a fost o audiere importantă, dar nu buricul Bruxelles-lui și nici nu înseamnă că face UE obsesie pe noi. La audierile noastre am încercat, și am reușit, să aducem oamenii relevanți pe dosarele despre care vorbeam, în special de la Comisie. La cele pe corupție și MCV, pe cei de la DG Justice și de la secretariat, la cea pe Republica Moldova, raportorul PE pe Moldova și oamenii de la Comisie care se ocupă de dosar. Deci, audierea e un instrument de advocacy în primul rând. Nu mi-e clar dacă audierea asta s-a vrut așa ceva, tema fiind generală (adică nu avea niște recomandări precise pentru o anume instituție europeană), mă îndoiesc.
• Cei doi lideri – socialistul Swoboda și liberalul Verhofstadt, au avut discursuri scurte, factuale. Verhofstadt a citat câteva clasamente comparative în care România a regresat în ultimii ani. Ca de altfel întreaga Europă de Est după ce a intrat în UE (fenomenul ”ne-am văzut cu sacii în căruță, ne putem vedea liniștiți de porcării”). Alina Mungiu-Pippidi a scris extensiv despre descreșterea indicelor de democratizare post-aderare, e un fenomen interesant, dar nu e locul aici. Sper ca Antonescu și Ponta să țină minte că e important să ieși bine în aceste clasamente comparative, că pe ele se bazează liderii mari la asemenea intervenții despre țări în care nu știu exact ce se întâmplă. Tot Verhofstadt a citat și Indexul Precepției Corupției de la Transparency, spunând, corect, că România e la același nivel cu China. Dar asta nu spune mai nimic despre corupția din România sau din China, ci cât de prost este indexul TI. Pe vremuri îl citam și eu, dar am renunțat tocmai pentru că e inutilizabil ca instrument de comparație între țări, poate cel mult să-ți spună ceva despre percepția corupției de la an la an în aceeași țară. Iar percepția e un indicator slab, vezi perioada asta în care se trimit la pușcărie oameni importanți (deci progres), dar se vorbește mai mult și mai nervos despre corupție (deci regres la percepție). În cazul România = China e cu atât mai bizar – indexul e bazat pe agregare de sondaje. Cum se fac sondaje în China? Cam dificil cu sondajele oneste în dictaturi. Pe vremea lui Năstase eram la fel de corupți precum Cuba. În Cuba cum se fac sondaje? Ce vreau să spun? Că TI compară mere cu pere.
• Victor Ponta este adecvat. A vorbit în engleză (care e ok, e prima dată când îl aud), a  vorbit scurt și a adus fapte. Public hearings nu au un format strict, ci depinde de moderator să administreze agenda, să discute cu vorbitorii cum se împarte timpul, să lase loc de dezbatere. Din acest punct de vedere, moderatorul a fost depășit. Dar nu din vina lui Ponta, el chiar a fost scurt și adecvat. Poți să nu fi de acord cu ce spune, dar s-a rezumat la fapte. Amânarea alegerilor, abuzul de asumări de răspundere. Nu sunt de acord cu concluzia lui prea dură – Democracy has been suspended – și nici nu a decurs din argumente.
• După Ponta, potopul. Crin Antonescu a fost jenant. A vorbit repede, nelăsând loc de traducere, în română, nervos, cu volte retorice, fără fapte, dar cu poante. Pe scurt, s-a crezut la Antena 3. Nervos, furibund, vorbește, gesticulează, se repetă. Nu știe publicul, nu e adecvat. A părut un bufon balcanic pierdut în peisaj.
• Incoerent, se contrazice singur. Regula e simplă la aceste evenimente, timpul e prețios, zi faptele și concluzia, nu pierde timpul oamenilor. Antonescu s-a crezut în alt film. Şi era din alt film. ”N-a spus nimeni că în România e dictatură, nu a spus nimeni că Președintele e dictator”. Bon, atunci care e problema? Spune că el nu acceptă criteriul propus de Băsescu: anume că un președinte criticat la televizor nu poate fi dicator. ”Și Lukașenko este criticat de opozanții politici, și Președintele Rusiei”. Ups! Parcă nu eram dictatură. Acum Băsescu = Lukașenko. Adică Președintele ăla cu care UE refuză să aibă relații, care e suspus la sancțiuni economice? Apoi, de care opozanți e criticat Lukașenko? De ăia din pușcării? Săracul Antonescu nu are habar de nimic din ce se întâmplă în Belarus, orice om din PE minim informat despre țara aia ar râde de el. Nu știe nici ce relații (nu) are UE cu dictatorul din Belarus, asta merge la Antena 3, dar acolo e jenant.
• Apoi iar se întoarce: ”România nu este și nu va fi Belarus, România nu este și nu va fi Rusia”. Păi, el a zis de Belarus. Asta e ca în piesa aia de Mazilu, cu personajul care zice la ședința de partid: ”Eu am ridicat problema, eu o bagatelizez”. Bon, deci România nu e Belarus. Ne-am liniștit. Ups! Iar începe: suntem în ”termeni mussolinieni despre un popor și un conducător”. Jesus, cineva să-l oprească, să-i facă semn să ia o pauză. Zbiară din ce în ce mai rău. Săracii traducători. Termină tot cu glumițe: ”Închei nu citând din Președintele nostru”. Al cui? Al Parlamentului European? Nasol viitor președinte.
• De fapt, nu termină, mai avea ceva de zis. La final, un șut către ambasadorul american, că de ce a zis că România a progresat, că nu se mai împușcă oamenii de pe acoperișuri, ca în Siria. Acest argument e o jignire, se enervează Antonescu. Nu înțeleg de ce. E un fapt, acum 20 de ani se împușcau oameni în Piața Universității ca în Siria. Acum nu. Ce a spus de fapt ambasadorul? Am căutat ulterior discursul: ”Mesajul meu este unul de optimism pentru România. Deşi încă odată vedem mii de cetăţeni în stradă, în frigul iernii, exprimându-şi nemulţumirea faţă de situaţia lor actuală, am încredere în această ţară şi potenţialul său. Întâi de toate pentru că deşi există suficiente motive de descurajare, simplul fapt că oamenii îşi pot exercita dreptul dat de Dumnezeu de a avea păreri diferite fără a se teme că vor fi împuşcaţi de pe acoperişuri este un semn al progresului. Dacă aveţi îndoieli în această privinţă, întrebaţi-i pe cetăţenii Siriei ce părere au”. De aici. Deci ”fără a se teme că vor fi împușcați”. Mi se pare rezonabil și corect, care e motivul de nervi? Și, în general, ce are Antonescu de zbiară așa, de ce e așa nervos? Chiar nu era locul.
• Daniel Constantin. Citește repede, repede, să scape. În română. ”Cele mai importante derapaje de la democrația din 1989”. Peste mineriade? Nasol. La fel ca Antonescu – lung editorial – dar măcar liberalul avea nerv, Constantin e moartea pasiunii. Și lung ca o zi de post. ”Metodele de guvernare actuale seamănă perfect cu ale statului totalitar comunist”. Exemple? Abuzul de OU, organizarea referendumului, asumarea răspunderii. Da, exact asta era problema cu Ceaușescu, ne abuza cu OU!! Si ăsta se crede la Antena 3. Oamenii habar nu au unde sunt, cărui public se adresează. Jenant. Omule, concentrează-te! Care problema? Ce ai venit să spui? O ține pe-a lui. Țara nu are șosele. Oamenii nu sunt promovați pe competențe. Vrea să spună TOT, tot, tot, tot ce îl doare. Acum vorbește despre absorbția fondurilor europene, despre faptul că personalul din Autoritățile de Management nu este motivat. Statul român se împrumută de la bănci, deci nu mai sunt bani de cofinanțare a proiectelor europene. Alo, domnu`, ești la audierea despre situația democrației din România.  Jesus, opriți-l să nu mai sufere!
• Stolojan deturnează agenda și cere cuvântul pentru Sulfina Barbu. Moderatorul (un ziarist bulgar de la Euractiv.com care a studiat în România și vorbește românește) e depășit de evenimente. Bine gândită alegerea lui, are profil bun, dar nu a făcut față. Sulfina Barbu face precizări despre cum e cu angajarea răspunderii. Slabă, fără vervă, intră și ea în detalii pe care numai un observator de aici le pricepe. Punct ochit: ”în 2009 eram parteneri la guvernare și dl. Victor Ponta era ministru pentru relația cu Parlamentul și a susținut cinci asumări de răspundere”.
• Se prezintă un film. Traian Ungureanu vrea și el să prezinte un film. Zice că e dreptul lor. Nu este. Trebuia să aranjeze din timp cu moderatorul. Iese un bâlci jenant, TRU face figură de galerie trimisă la bruiaj.
• Panelul doi, cu oengiști. Cristian Pîrvulescu: ”Avem convingerea că în România este democrație. E o democrație fragilă însă”. Corect, un mesaj credibil. Dacă te duci la Bruxelles și zici că o țară din UE a devenit brusc Belarus faci figură de apucat. Dacă zici că sunt probleme în interiorul democrației, sună normal la cap.
• Piața Universității e o continuare a primăverii arabe, a mișcării indignaților. Iar acum, oamenii ies în Polonia să protesteze contra ACTA. Pîrvulescu comite o fraudă logică. Nu, protestele din SUA, Spania, Ungaria, România nu sunt ca primăvara arabă. E o nedreptate față de oamenii ăia care au fost împușcați în Egipt, care sunt încă împușcași în Siria. Să stai comod într-o democrație, chiar nemulțumit, să înjuri guvernul și să nu pățești decât maxim amenzi, dar să te bați cu cărămida în piept că tu ești ca în Egipt – e unfair. Ba chiar, cu tot respectul pentru fostul meu profesor Pîrvulescu, este o ticăloșie. Dar e o ticăloșie atât de repetată încât Pîrvulescu nu mai iese din decor.
• De acord cu observațiile privitoare la abuzul de Ordonanțe de Urgență și asumarea răspunderii. Perfect de acord cu lipsa de dialog social, clientelism, politizarea administrației. Le discutăm pe astea la audierea despre derapajele democrației pentru că sunt fenomene recente? Adică, e ok pentru Pîrvulescu să apară acolo și să-și susțină părerile, dar care sunt faptele, despre ce vorbim? La exemplul cu preotul de la țară m-a pierdut complet, nu am înțeles nimic.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro