Sari direct la conținut

Notre Dame – Interiorul arată ca după bombardament, spune un înalt prelat din Paris

HotNews.ro
Notre Dame – Interiorul arată ca după bombardament, spune un înalt prelat din Paris

Interiorul catedralei arată ca după bombardament, spune, citat de AFP, vicarul general al arhidiocezei pariziene, Philippe Marsset. ”Sunt 850 de ani de când catedrala a fost construită, a rezistat la războaie, la bombardamente, a rezistat la tot”, spune cel care a fost printre primii oameni care au intrat în cursul nopții în interiorul catedralei devastate de foc. ”Totul era negru în jur, iar în spate marea cruce galbenă era iluminată de flăcări. Era impresionant”, spune Marsset.

Vicarul spune că era ca după bombardament: acoperișul arsese, turla ascuțită a catedralei căzuse în interior și o parte dintre vitralii explodaseră.

”În dreptul acelei cruci se găsea p statuie a Fecioarei (…) Era în picioare și practic aveam crucea și Maica Domnului, acolo, în inima catedralei Notre Dame”, își amintește el.

În mijlocul acelei scene se găsea un obiect cu totul nelalocul său: ”un robot arunca apă” și ”mici flăcări provocate de plumbul topit care cădea de pe acoperiș”

”Toată noaptea am văzut trecând oameni cu lacrimi în ochi. Mi-a rămas în minte imaginea, este haos, dar nu ne vom lăsa făcuți KO”.

”Patul meu este aici. În această dimineață stau la căpătâiul Notre Dame, care plânge”, spune Philippe Marsset.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro