Nou cod galben de furtuni și ploi torențiale, până sâmbătă noapte
Meteorologii au transmis un nou cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități de apă însemnate, valabil sâmbătă între orele 10.00 și 23.00 în mai multe județe (vezi harta).
În intervalul menționat, în Maramureș, local în Transilvania, la munte, în nordul Munteniei și sudul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp.
Administrația Națională de Meteorologie precizează că fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse și pentru intervale mai scurte de timp, îndeosebi în est, sud-est și vest.