Sari direct la conținut

Noua declarație de avere a președintelui Iohannis: Mai puțin bani din chirii și în cont, mai mulți bani din vânzarea cărților

HotNews.ro
Klaus si Carmen Iohannis , Foto: Hotnews
Klaus si Carmen Iohannis , Foto: Hotnews

Veniturile salariale ale preşedintelui Klaus Iohannis au scăzut ușor, față de anul trecut, în timp ce cele ale soţiei sale, profesoară de engleză, au crescut. Au scăzut și încasările din chirii, însă șeful statului a obținut mai mulți bani din vânzarea cărților sale, conform declaraţiei de avere a şefului statului, publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Declarația de avere a președintelui Klaus Iohannis a fost completată în 7 iunie.

Conform declaraţiei de avere, preşedintele Klaus Iohannis a încasat din salarii 178.391 lei, față de 179.735 lei anul trecut. Carmen Iohannis, profesoară de limba engleză la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, a avut un salariu anual de 44.816 de lei, față de 43.450 de lei anul trecut.

Din drepturi de proprietate intelectuală, preşedintele Klaus Iohannis a obţinut de la Curtea Veche Publishing SRL 29.784 de lei, față de anul fiscal precedent, când în declarația de avere a trecut 1.275 de lei.

Veniturile obținute de șeful statului din chirii au continuat să scadă însă. Dacă în declaraţia de avere precedentă şeful statului a scris că încasează 35.743 de lei din chirii, în actuala declarație de avere a trecut 28.799 de lei. Şeful statului deţine împreună cu soţia sa trei apartamente şi trei case de locuit în Sibiu.

A scăzut și suma din cont. Preşedintele declară că are acum în cont 201.000 de lei, față de 208.000 de lei anul trecut și 210.000 de lei în 2018. Contul la bancă este deschis din 1999, potrivit declarației de avere.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro