Noua scena a Salii Palatului va fi inaugurata vineri
Prima parte a proiectului de reabilitare si modernizare a Salii Palatului din Bucuresti se va incheia prin inaugurarea noii scene a institutiei care va gazdui in perioada 1-23 septembrie Festivalul „George Enescu”.
Pentru prima parte a proiectului au fost vizate scena si imbunatatirea conditiilor acustice, modificari menite sa asigure buna desfasurare a editiei din acest an a Festivalului International „George Enescu”.
Lucrarile au fost demarate pe 21 mai, de firma Romconstruct, care a castigat licitatia pentru realizarea primei parti a proiectului. Dupa incheierea festivalului ‘George Enescu’ Sala Palatului se va inchide din nou pentru continuarea lucrarilor de modernizare.
Inaugurarea Salii Palatului va avea loc in prezenta ministrului Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, informeaza comunicatul de presa al MCC.