Noul dosar al Elenei Udrea: Cum ajung politicienii sa controleze institutii de presa – mecanismul descris de procurori
In noul dosar de coruptie in care DNA doreste retinerea Elenei Udrea, fostul ministru este acuzat de procurori ca a primit, intre altele, de la un om de afaceri o creanta de 900.000 de euro pe care una dintre firmele respectivului om de afaceri o detinea la o companie media. Potrivit DNA, creanta era rezultatul unui imprumut garantat cu 90% din actiuni in firma de presa. Surse judiciare sustin ca aceasta creanta ar fi fost la firma care editeaza Evenimentul Zilei si care, in acte, este detinuta de Dan Andronic. Potrivit surselor HotNews.ro, Dan Andronic ar fi implicat in noul dosar.
UPDATE Ora 20:00Dan Andronic, reactie la dosarul Udrea: Am explicat la DNA ceea era de explicat si am predat absolut toate documentele solicitate de procurori.
Dan Andronic scrie in pozitia sa ca „Evenimentul zilei este implicat in „jefuirea” Hidroelectrica la fel de mult cat este Romania libera implicata in „jefuirea” Astra, Realitatea TV – in „jefuirea” Petrom Service si a bugetului de stat, Hotnews – in „jefuirea” banilor de la SIVECO si Pro TV – in „contractarea” a 5 milioane de euro de la Ministerul Dezvoltarii. Si exemplele pot continua. In rest, am explicat la DNA ceea era de explicat si am predat absolut toate documentele solicitate de procurori”.
DNA sustine ca, in vara lui 2010, ministrul Dezvoltarii Regionale Elena Udrea i-ar fi cerut unui om de afaceri 5 milioane de dolari pentru ca Hidroelectrica sa continue un contract cu firma lui. La inceputul lui 2012, Elena Udrea ar fi primit de la afacerist, printr-un intermediar, 3.800.000 USD, plus o creanta detinuta de o firma a acestuia.
Firma respectiva detinea creanta de 900.000 de euro ca urmare a unui imprumut garantat cu pachetul de 90% din actiuni la o societate comerciala activa in domeniul mass-media, conform DNA.
Potrivit unor surse judiciare, creanta era la firma care editeaza cotidianul Evenimentul Zilei, iar Dan Andronic ar fi fost cel care a facilitat schema de disimulare a provenientei banilor. Dan Andronic, care in acte detine controlul la EvZ, nu a raspuns pana la publicarea acestui material incercarilor HotNews.ro de a-i lua o pozitie si de a primi lamuriri.
La Registrul Comertului, SC Editura Evenimentul si Capital SRL, actualmente in insolventa, figureaza cu urmatorii asociati:
- Andronic Dan-Catalin – 90%
- Claudiu Alexandru Serban – 5%
- George Marius Paunescu – 5%
Ce acuza DNA, in privinta creantei la o societate media:
In anul 2011, pentru a ascunde beneficiarul real al creantei de 900.000 de euro, primita cu titlu gratuit de la omul de afaceri, Udrea ii solicitase unei persoane sa incheie un contract de novatie (n.red.: prin care o obligatie veche este stinsa si inlocuita cu una noua) cu schimbare de creditor pe o firma a respectivei persoane.
Apoi, pentru a ascunde ca este beneficiarul real al pachetului de actiuni la societatea mass media, i-a solicitat unei alte persoane sa incheie actele aferente tranzactiei in numele sau si sa efectueze platile aferente prin creditarea societatii.
Scopul era disimularea provenientei sumei de circa 700.000 de euro, aferenta platilor efectuate pentru societatea mass media si ascunderea faptului ca este „adevaratul proprietar la creantei ce a facut obiectul novatiei cu firma omului de afaceri de la care a primit creanta”.