Noul lockdown din Anglia va expira automat în 2 decembrie, dă asigurări Boris Johnson
Noul lockdown care va intra în vigoare joi în Anglia pentru a ţine sub control al doilea val al pandemiei de Covid-19 va lua sfârşit „în mod automat” la 2 decembrie, a promis miercuri premierul britanic Boris Johnson.
„Aceste măsuri din toamnă vizând combaterea creşterii (numărului de cazuri de Covid-19) vor expira automat pe 2 decembrie”, a indicat liderul conservator în faţa membrilor Camerei Comunelor, înaintea votului privind acest al doilea lockdown din Anglia, relatează Agerpres.
El s-a declarat optimist în legătură cu perspectivele pe termen lung în pofida faptului că pandemia creează probleme grave pe termen scurt. „Deşi acum sunt mai optimist privind viitorul pe termen mediu şi lung decât am fost timp de multe luni, nu poate exista niciun dubiu că situaţia de astăzi este gravă şi că nevoia de acţiune este acută”, a spus Johnson.
Într-un mesaj video difuzat anterior la conferinţa anuală a organizaţiei patronale CBI, Boris Johnson dăduse deja asigurări că lockdown-ul din Anglia va fi ridicat pe 2 decembrie, el mulţumind companiilor pentru „eforturile eroice” făcute de la începutul pandemiei.
Aceste declaraţii diferă de cele ale ministrului Michael Gove, responsabil pentru coordonarea acţiunii guvernamentale, care duminică a indicat că lockdown-ul din Anglia s-ar putea prelungi dincolo de 2 decembrie, în funcţie de evoluţia situaţiei Covid-19.
Celelalte componente ale Regatului Unit – Scoţia,Ţara Galilor şi Irlanda de Nord – au propriile lor politici şi în ultimele săptămâni au introdus restricţii mai dure cu privire la limitarea răspândirii Covid-19.
Citește și: