Susținut de PSD, de o parte a liberalilor și de independenți, Guvernul Veștea va încerca luni să obțină votul de încredere al Parlamentului. Cum arată o analiză, la cald, a programului său de guvernare?
Aproape niciun program de guvernare important din România de după 1989 nu a fost aplicat integral. Problema este și una metodologică. Programele conțin de regulă sute de măsuri, iar multe dintre ele vizează reforme structurale care se întind pe mai mult decât un mandat politic.
- Ce programe de cheltuieli se reiau.
- Se poate tripla viteza absorbției în PNRR?
- Și alte promisiuni economice și de politici publice.
Câteva cifre ca să știm la ce ne putem aștepta
Guvernul Veștea și-a prezentat echipa și programul. Ca orice program, și acesta e dependent de contextul economic intern sau sau european.
Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări economice, te poți abona aici:
De cele mai multe ori, documentele de acest fel sunt formulate suficient de vag încât să permită tot felul de interpretări.
În 2017 PSD și-a evaluat propriul guvern condus de Sorin Grindeanu și-a concluzionat că după primele șase luni doar 50 din cele 393 de măsuri erau realizate.
Doi ani mai târziu, când Viorica Dăncilă a afirmat că a realizat 80% din programul de guvernare, verificarea realizată de Factual.ro a arătat că multe promisiuni fuseseră abandonate, modificate sau realizate cel mult parțial.
Un alt exemplu este programul guvernamental din 2024, care punea pe masă tema reformei administrative, și ea anterior promise.
În programul lui Adrian Veștea, tema e reluată, chiar dacă doar la nivelul unei „foi de parcurs”.
Pornim de la 9,3% deficit
Există un ritual bine consacrat în politica românească. La fiecare schimbare de guvern – sau la prelungirea mandatului unui guvern de coaliție – apare câte un document voluminos, redactat în registrul optimismului planificat, care promite modernizarea statului, disciplina bugetară, reforma administrației, combaterea evaziunii și, de preferință, toate acestea simultan.
Trebuie spus că actualul program nu e lipsit de luciditate. Recunoaște că deficitul bugetar a atins 9,3% din PIB în 2024 – cel mai ridicat din Uniunea Europeană.
Se arată în el că România funcționează de ani buni cu costuri de finanțare ridicate, o dinamică a cheltuielilor publice decuplată de venituri și o capacitate administrativă subțire. Diagnosticul e corect.
Întrebarea relevantă nu e ce promite programul, ci ce are șanse reale să livreze până în 2028.
Aritmetica imposibilă: reduced deficitul și dăm drumul la multe programe de cheltuieli
Tensiunea centrală a documentului este de natură fiscală. România s-a angajat față de Comisia Europeană să reducă deficitul de la 7,65% cash în 2025 spre 6,2% în 2026 și, ulterior, pe o traiectorie descendentă susținută.
Programul acceptă această constrângere și o proclamă drept prioritate absolută.
Simultan, același document promite:
- creșterea cheltuielilor de apărare spre 5% din PIB
- indexarea pensiilor începând cu 2027
- majorarea salariului minim de la 1 iulie 2026
- extinderea programelor sociale rurale, construirea sau finalizarea a trei spitale regionale
- finanțarea programului Anghel Saligny
- absorbția integrală a fondurilor europene – care necesită cofinanțare națională semnificativă.
Niciun document nu prezintă costul agregat al acestor angajamente, nici ierarhia lor în caz de constrângere bugetară.
Când un program de guvernare nu prioritizează explicit, prioritizarea se face implicit – de obicei prin rectificare bugetară, târziu în an, sub presiune politică. Investițiile cedează primele; cheltuielile sociale și de personal rezistă.
Trei obiective din program se remarcă prin longevitatea lor în retorica guvernamentală românească.
1. Depolitizarea ANAF: cine o va susține în noua coaliție?
Scoaterea ANAF de sub influența politică apare, aproape cuvânt cu cuvânt, în programele de guvernare din 2012 încoace. Logica e impecabilă: o administrație fiscală selectivă și clientelară subminează colectarea, favorizează evaziunea și creează incertitudine pentru contribuabilii corecți.
Soluția propusă – examene pentru funcțiile de conducere, indicatori de performanță, bodycam-uri pentru inspectorii antifraudă – e rezonabilă.
Problema e că ANAF-ul și structurile vamale reprezintă o sursă majoră de influență politică distribuită între partenerii de coaliție. Reformele care elimină pârghii politice au nevoie de un actor interesat să le susțină. Nu e clar cine ar fi acela.
2. Reforma pensiilor speciale: guvernul nu se angajează cu nimic concret
Acaestă reformă a mai produs o lege, mai multe decizii ale Curții Constituționale și mai multe hotărâri CJUE.
Programul guvernului Veștea vorbește despre „limitarea câștigurilor din pensiile necontributive” și „reclasificarea personalului pentru calculul vârstei de pensionare” – formulări care, prin modul vag de formulare nu angajează nimic concret.
Orice intervenție substanțială va fi atacată juridic, cu șanse bune de succes, date fiind precedentele constituționale privind drepturile câștigate.
Reforma administrativ-teritorială e menționată cum spuneam, ca „foaie de parcurs” cu o primă etapă de asociere voluntară.
Aceasta e, în esență, recunoașterea că o reorganizare reală – care ar afecta mii de mandate locale – nu e posibilă în orizontul acestui guvern.
Niciun guvern post-decembrist nu a reușit-o. Coaliția actuală, dependentă de rețelele politice locale, nu are structura de stimulente care să o motiveze să o încerce.
3. PNRR și absorbția promisă: de trei ori mai bună decât acum
România a absorbit până acum aproximativ o treime din alocarea totală europeană aferentă perioadei 2021–2027, cu o rată și mai scăzută pentru programele regionale – sub 20%.
Programul de guvernare își asumă absorbția a 100% din granturi PNRR și din fondurile de coeziune până în 2029.
Matematica nu e imposibilă, dar presupune multiplicarea de trei până la cinci ori a ritmului actual de implementare, cu aceeași capacitate administrativă și același cadru legislativ care a produs aceste cifre.
Saltul de la 20–36% la 100% în trei ani implică o transformare instituțională pe care niciun task force n-o poate substitui.
Ce e mai probabil să se întâmple
Nu toate promisiunile din program sunt la fel de fragile. Câteva obiective au o probabilitate mai ridicată de realizare, din motive structurale.
Aderarea la OCDE are un calendar și un mecanism extern de presiune. Comitetele organizației evaluează independent și pe criterii tehnice.
România a făcut progrese reale pe mai multe dosare. O aderare în 2026 e posibilă, deși câteva state membre au precedente de blocare sau întârziere a candidaților. Dacă nu în 2026, atunci în 2027 – și aceasta ar fi o realizare cu efecte macroeconomice concrete, prin îmbunătățirea ratingului suveran.
Programele de titluri de stat pentru populație – TEZAUR și FIDELIS – au deja o infrastructură funcțională și o cerere demonstrată, cu expuneri de peste 75 de miliarde de lei ale populației. Extinderea lor e credibilă.
Utilizarea fondurilor SAFE pentru cheltuieli de apărare și infrastructură cu dublă utilizare are un mecanism european clar și un context geopolitic care îl face politic ușor de susținut. Cei 16,68 miliarde de euro alocați României prin acest instrument sunt reali și accesibili.
Digitalizarea parțială a ANAF, prin proiectele deja contractate în cadrul PNRR, va progresa independent de voința politică – termenele europene o forțează.
Problema structurală
Programul de guvernare 2026–2028 suferă de o problemă comună tuturor documentelor similare din ultimele două decenii: e o agregare de priorități sectoriale, nu un plan cu constrângeri integrate.
Fiecare minister a contribuit cu lista sa de obiective; nimeni nu a reconciliat suma lor cu bugetul disponibil.
Într-un an în care România intră în recesiune tehnică, cu inflație ridicată, costuri de finanțare mari și o perspectivă negativă a ratingului din partea celor trei mari agenții, absența unei ierarhii explicite a priorităților nu e un banal detaliu. E principalul risc de execuție.
Un program de guvernare care nu spune ce sacrifică în caz de constrângere nu e un program – e o listă de dorințe. România are mai multă nevoie de program decât de speranță.
