Noul șef al DNA, Viorel Cerbu, l-a luat consilier personal pe „omul lui Voineag”: „Știu ce poate”
Procurorul Dumitru Constantin Călina, consilierul personal al fostului șef al Direcției Naționale Anticorupție Marius Voineag, a fost ales consilier personal și de către noul procuror-șef al DNA, Viorel Cerbu. Când a ajuns la DNA, în 2023, Călina avea o vechime de trei ani ca procuror titular la Parchetul din Craiova.
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât miercuri acordarea avizului prealabil pentru numirea procurorului Dumitru Constantin Călina în funcţia de consilier al șefului DNA, Viorel Cerbu. Decizia a fost luată în unanimitate.
Practic, procurorul Viorel Cerbu a preluat din 15 aprilie funcția de șef al DNA, iar odată cu ea l-a preluat drept consilier personal pe cel care a ocupat aceeași funcție și pentru fostul șef al instituției, Marius Voineag.
Potrivit regulamentului de ordine interioară al DNA, „în activitatea sa, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupție este ajutat de doi consilieri numiți prin ordin al acestuia”.
Procurorul-şef este cel care numeşte şi eliberează din funcţie consilierii personali, având nevoie doar de avizul prealabil al Secției pentru procurori din CSM. Regulamentul nu prevede condiţii specifice de grad sau vechime privind ocuparea funcţiei de consilier al procurorului-şef al DNA, singura condiţie specifică fiind solicitarea avizului CSM.
„Știu ce poate”
Contactat de HotNews, noul șef al DNA, Viorel Cerbu, a spus că a lucrat timp de doi ani cu procurorul Călina și știe „ce poate”.
„Eu am fost coleg cu domnul Călina, am fost amândoi consilieri (n.r.- ai fostului șef al DNA Marius Voineag). Am fost colegi timp de doi ani, în același birou, știu ce poate. Pentru mine asta a contat, profesionalismul lui, pregătirea și capacitatea pe care o are ca să mă poată ajuta. Celelalte chestiuni, ce a fost înainte, fiecare le privește cum dorește”, a declarat procurorul șef al DNA, Viorel Cerbu, întrebat care sunt argumentele sale pentru menținerea în funcție a lui Călina, perceput drept „omul lui Voineag”.
În 2023, după ce Marius Voineag a devenit șeful DNA, procurorul Cerbu i-a devenit unul dintre cei doi consilieri personali, ulterior fiind numit șeful Serviciului Tehnic al DNA, iar apoi adjunct al procurorului șef. Ioan Viorel Cerbu lucrează în DNA din anul 2004.
Cine este procurorul Dumitru Călina
Dumitru Constantin Călina a fost numit procuror în octombrie 2020, prin decret semnat de președintele de atunci Klaus Iohannis.
În 2023, la momentul la care a fost numit consilier personal de către fostul șef al DNA Marius Voineag, Călina lucra la Parchetul Judecătoriei Craiova, având trei ani vechime de procuror titular și doi ani stagiatură.
La un an după ce a devenit consilierul personal al lui Marius Voineag, în septembrie 2024, procurorul Călina – care nu are public un CV – a fost promovat la Parchetul Tribunalului Ilfov.
Spotmedia a scris că Dumitru Călina este finul fostului procuror general al României Bogdan Licu, actual judecător la Curtea Constituțională. La rândul său, Marius Voineag este cunoscut în sistem ca având relații apropiate cu Bogdan Licu. În 2021, când Licu era adjunct al procurorului general al României, Marius Voineag a fost numit la conducerea Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului General, în funcția de adjunct.
„L-am avut şef pe judecătorul Licu, am avut o relaţie foarte bună cu el. Eu sunt în primul rând omul meu, am idei proprii. Am fost constant asociat cu foşti şefi de-ai mei pentru că am avut rezultate”, declara Marius Voineag, în 2023, într-un interviu pentru Mediafax, întrebat dacă se consideră „omul lui Bogdan Licu”, așa cum este cunoscut în sistem.
Averea procurorului Călina, când a ajuns la DNA: 350.000 de euro în conturi
Dumitru Călina este căsătorit cu judecătoarea Cristina Călina de la Tribunalul București, care până în 2023 a fost procuror.
Când a ajuns la DNA, în 2023, procurorul Călina avea în conturi, alături de soția sa, 350.000 de euro, bijuterii în valoare de 45.000 de euro și tablouri în valoare de 7.000 de euro, potrivit declarației de avere din acel an.
Procurorul Călina a menționat pentru anul anterior depunerii declarației de avere venituri de 161.000 de lei din salarii, în timp ce soția sa a câștigat dn salarii 125.000 de lei. În același an, soții Călina au consemnat în declarația de avere că au primit 175.000 lei la petrecerea de botez a copilului și o donație de 432.250 lei de la mama procurorului.
În ultima sa declarație de avere publică, cea din 2024, procurorul Călina a trecut venituri din salarii de 209.656 lei, iar soția sa, aflată în concediu pentru creșterea copilului – 95.145 lei.
Procurorul Călina menționa în declarația de avere din 2024 că a investit 1,1 milioane de lei în imobiliare, încheind antecontracte de cumpărare a două imobile din Voluntari și că l-a împrumutat cu 301.000 lei pe directorul Casei de Pensii Satu Mare, Cristian Gheorghe Soponoș. În conturi, soții Călina aveau economii de 60.000 de euro și 51.000 de lei, precum și bijuterii de 55.000 de euro.