Sari direct la conținut

Noul șef al NASA își schimbă opinia și crede în schimbările climatice

HotNews.ro
Jim Bridenstine, Foto: Wikipedia
Jim Bridenstine, Foto: Wikipedia

Jim Bridenstine, noul administrator al NASA, un fost parlamentar numit de Donald Trump, a recunoscut că și-a schimbat opinia cu privire la impactul emisiilor de gaze cu efect de seră asupra încălzirii globale.

„Raportul național privind clima (…) a conchis că este foarte probabil ca activitatea umană să fie principala cauză a încălzirii globale și nu am niciun motiv să mă îndoiesc de cercetarea științifică aflată la originea raportului”, a spus Jim Bridenstine la o audiere a Senatului.

Aceasta a fost prima întrebare a unui senator democrat, Brian Schatz, care l-a rugat apoi să confirme dacă el crede că oamenii schimbă climatul, întrebare la care Bridenstine a răspuns afirmativ. Administratorul NASA a confirmat că agenția spațială va continua să studieze circulaţia carbonului de pe Terra, potrivit Le Soir, citat de Rador.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro