Noutati editoriale de la Corint Junior. Se lansează colectia CorinTeens
Editura Corint anunta noutatile pregatite pentru anul 2020. Anul acesta se lansează CorinTeens, o nouă colecție de ficțiune destinată copiilor peste 12 ani. Apar, de asemenea, ultimele două volume din Cogheart, una dintre cele mai celebre serii de aventuri, iar Smart Age aduce două titluri multi-premiate: Ethan, cel care am fost și Păsările dintr-o bună zi.
Corint Junior continuă seria poveștilor ilustrate cu două noi titluri: Rosie și Buttercup, o poveste fermecătoare despre iubirea dintre surori și Bondărel și Timpul, o aventură simpatică în care micul Bondărel află, cu ajutorul prietenilor, nu numai să prețuiască timpul, ci și să-l folosească eficient. O carte cu ilustrații calde și cu un mesaj grăitor: Timpul înseamnă acum!
În colecția Smart Age, se anunță două romane distinse cu numeroase premii. Astfel, cartea lunii februarie va fi Ethan, cel care am fost de Ali Standish, o poveste despre iubire şi pierdere, minunare şi aventură, şi, în cele din urmă, despre speranţă. Un roman profund pentru copii peste 10 ani, care are potenţialul de a se transforma într-unul clasic. În luna martie va apărea Păsările dintr-o bună zi de Sally J. Pla, un amestec de suspans, mister, tragedie şi umor, care urmăreşte concomitent traseul fizic al călătoriei şi maturizarea unui băiat neobişnuit. Cartea este, în acelaşi timp, şi portretul unei familii care depăşeşte o criză serioasă.
Culorile extraordinare ale lui Auden Dare de Zillah Bethell va ieși din tipar, în colecţia Aventură şi mister, în luna mai. Auden Dare are o perspectivă neobişnuită asupra vieţii: nu poate vedea în culori. Sub şopronul din fundul grădinii, el descoperă un robot enigmatic şi ingenios. Oare de ce l-a construit unchiul? Auden şi Vivi pornesc într-o călătorie palpitantă, la finalul căreia vor descoperi că adevărul este mult mai important şi mai minunat decât şi-au imaginat ei.
Seria de aventuri Cogheart a celebrului autor britanic Peter Bunzl revine în atenția cititorilor cu ultimele două volume: Circul din văzduh și În adâncurile mării.
Un adevărat fenomen planetar, cărţile lui Bunzl stârnesc interesul copiilor din lumea întreagă, prin stilul steampunk – întâmplări petrecute într-o epocă în care mecanismele erau pe abur și se întorceau cu cheița. Un inventator genial, roboţi fideli, zepeline, mistere, secrete, intrigi şi pericole – astfel s-ar putea rezuma aventurile celor doi copii din cărţile seriei Cogheart. Circul din văzduh va apărea în iunie, iar În adâncurile mării în luna noiembrie a acestui an.
Al șaptelea volum din Vânătorii de comori de James Patterson și Chris Grabenstein continuă aventura celor patru frați – Bick, Beck, Tommy şi Storm – care au crescut călătorind în jurul lumii alături de părinţii lor, doi celebri vânători de comori. Seria a cucerit fani din peste 35 de țări.
Anul acesta Corint Junior lansează o nouă colecție de ficțiune pentru copii de peste 12 ani: CorinTeens. Este vorba despre titluri din tot spectrul literar, foarte atent alese pentru această perioadă preadolescentină a marilor schimbări, emoționale și fizice. Noua colecție va fi deschisă de două debuturi excepționale, ambele nominalizate la Goodreads Choice Awards și obținute în licitații dure. Astfel, în Serpent and Dove, Shelby Mahurin a reușit să reinventeze vânătoarea de vrăjitoare cu o combinație care te face să nu mai lași cartea din mână. O eroină grozavă, un sistem de magie complex și, desigur, o poveste de dragoste care te ține cu sufletul la gură. Iar al doilea roman, House of Salt and Sorrows de Erin A. Craig va fi cu siguranță adorat de adolescenții în devenire pentru că este o versiune gotică dar și romantică a poveștii Cele douăsprezece prințese dansatoare, basmul cules de Petre Ispirescu.
Pentru a răsplăti în avans așteptarea titlurilor de mai sus și a multor altora în pregătire, pentru toți cititorii mici și mari, editura Corint deschide anul cu o campanie de reduceri de 35% la toate titlurile sale.