Sari direct la conținut

Întâlnire istorică la Xi'an: China îi găzduiește pe aliații lui Putin în locul unde începea vechiul Drum al mătăsii

HotNews.ro
Presedintele tajik Emomali Rahmon sosind la Xi'an, Foto: Li Yibo / Xinhua News / Profimedia Images
Presedintele tajik Emomali Rahmon sosind la Xi'an, Foto: Li Yibo / Xinhua News / Profimedia Images

Preşedintele chinez Xi Jinping îi primeşte joi pe omologii săi din cinci foste republici sovietice din Asia Centrală în cadrul unui summit istoric destinat să strângă legăturile regionale și înlocuiască influența rusă în Asia Centrală, relatează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Evenimentul calificat drept „extrem de important” de către Beijing are loc în marele oraş istoric Xi’an (nord), în extremitatea estică a vechiului Drum al mătăsii, care lega Europa şi China prin Asia Centrală.

Este prima ediţie a acestui „summit China-Asia Centrală” de la stabilirea relaţiilor diplomatice între gigantul asiatic şi aceste ţări în 1992, după destrămarea URSS.

Foste membre ale Imperiului rus, apoi ale Uniunii Sovietice, aceste naţiuni (Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan) păstrează legături economice, lingvistice şi diplomatice privilegiate cu Moscova. Dar odată cu declanșarea anul trecut a războiului din Ucraina, influenţa rusă a început să slăbească.

Un vid relativ pe care preşedintele chinez se arată cu atât mai dispus să-l umple cu cât doreşte să-şi dezvolte statura internaţională şi influenţa ţării sale, potrivit experţilor.

China vrea să arate că se bucură de un sprijin puternic din partea aliaților Moscovei

„Xi Jinping vrea să se prezinte ca un conducător capabil să promoveze dezvoltarea şi pacea în lume”, a declarat pentru AFP Zhiqun Zhu, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Bucknell, în SUA.

Summitul se desfăşoară aproape în acelaşi timp cu o reuniune la Hiroshima a liderilor din G7 (Canada, Franţa, SUA, Germania, Italia, Japonia şi Regatul Unit) la care participă în special preşedintele american Joe Biden, a cărui ţară prezintă cu regularitate Beijingul drept o ameninţare.

Evenimentul din Japonia se va axa probabil pe strategia care urmează a fi aplicată pentru a „contracara influenţa crescândă a Chinei în lume”, potrivit lui Zhiqun Zhu.

Pe de altă parte, „importanţa diplomatică şi strategică” a acestei reuniuni inedite organizate la Xi’an joi şi vineri „nu trebuie subestimată”, subliniază expertul citat.

„Summitul China-Asia Centrală arată că reînnoirea Chinei nu poate fi împiedicată şi că ea beneficiază de un puternic sprijin în Asia Centrală, la fel ca în ţările emergente”, afirmă acesta.

China estimează că comerţul său cu Kazahstanul, Kârgâzstanul, Tadjikistanul, Turkmenistanul şi Uzbekistanul a atins anul trecut un total de aproximativ 70 de miliarde de dolari (64 miliarde de euro) şi a crescut cu 22% în primul trimestru al anului 2023 față de aceeași perioadă a anului trecut.

Fostele republici sovietice din Asia Centrală ocupă de altfel un loc crucial în iniţiativa chineză a „Noilor drumuri ale mătăsii”, cunoscut de asemenea sub numele de „Centura şi drumul”.

Noile „drumuri ale mătăsii” trec prin curtea din spate a Rusiei

Susţinut de Xi Jinping, care l-a lansat la sfârşitul anului 2013, acest program faraonic este conceput în special să dezvolte, datorită fondurilor chineze, drumuri, porturi, căi ferate şi infrastructuri în străinătate. Gigantul asiatic, a cărui dezvoltare are nevoie de materii prime, a investit deja miliarde de euro pentru a exploata rezervele de gaze naturale în Asia Centrală şi a construi legături feroviare care conectează China de Europa prin această regiune.

Summitul, care se deschide joi, ar urma în special să fie ocazia de a face să avanseze anumite proiecte de infrastructură. Printre ele figurează linia feroviară China-Kârgâzstan-Uzbekistan, aflată mult timp într-un punct mort şi costând 6 miliarde de dolari, precum şi extinderea oleoductului între Asia Centrală şi China.

În cursul unei întrevederi miercuri cu Xi Jinping, preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a salutat „rezultatele semnificative” din ultimii ani ale cooperării în cadrul „Noilor drumuri ale mătăsii”, în special în transporturi şi logistică.

Preşedintele chinez a declarat joi omologului său kârgâz, Sadir Japarov, că ţara sa este „dispusă să lucreze cu Kârgâzstanul pentru a construi o comunitate de bună vecinătate, prietenie şi prosperitate împărtăşită şi cu un viitor comun”.

Xi Jinping va avea discuţii cu ceilalţi lideri regionali joi, în cursul zilei. O ceremonie de bun venit este prevăzută în cursul serii. Principalele anunţuri ale summitului ar urma să aibă loc vineri dimineaţa, cu o întâlnire între cei şase preşedinţi şi presa, precum şi publicarea probabilă a unui comunicat comun, notează AFP.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro