Sari direct la conținut

Între „nebunesc” și „adormi în picioare”: Megalopolis, filmul în care Francis Ford Coppola a investit o avere, îi divizează profund pe critici

HotNews.ro
Scenă din trailerul filmului Megalopolis, Foto: Captura YouTube
Scenă din trailerul filmului Megalopolis, Foto: Captura YouTube

„Megalopolis”, filmul în care legendarul regizor Francis Ford Coppola a investit 120 de milioane de dolari din propriul buzunar pentru a-l produce, a debutat joi la Cannes cu recenzii mixte, sub așteptările pentru un astfel de proiect de anvergură.

„Sunt 138 de minute de teme prost concepute, scene pe jumătate terminate, interpretări care seamănă cu zgâriatul tablei cu unghiile, dialoguri ce sunt o salată de cuvinte și efecte vizuale urâte care par în căutarea unei povești care nu e acolo”, scrie The Times în recenzia sa cu titlul „Epopeea lui Coppola este o abominație care îți zdruncină capul”.

„Acesta este un proiect din pasiune, dar fără pasiune: un film umflat, plicticos și uimitor de superficial, plin de cugetări de șef de promoție la liceu cu privire la viitorul omenirii”, scrie și The Guardian într-o recenzie la fel de dură cu titlul: „Proiectul de pasiune al lui Coppola este megaumflat și megaplicticos”.

„Recenzia noastră despre Megalopolis de Coppola: dormim în picioare”, scrie și Le Figaro, criticând încă din prima frază a recenziei „tirade împopoțonate” și „imagini pseudo-poetice”. „Foarte așteptat, filmul lui Coppola aflat în competiție ne face să adormim în picioare”, rezumă cotidianul francez.

Spaniolii de la El Pais scriu chiar că Megalopolis marchează „căderea imperiului Coppola”, o referință la tema lungmetrajului, și că „proiectul care l-a obsedat pe regizor în ultimii 40 de ani rămâne o prostie colosală”.

„Megalopolis”, filmul pe care toată lumea a vrut să îl vadă la Cannes

Coppola, regizorul trilogiei de filme The Godfather și a unor lungmetraje ca Apocalypse Now și Bram Stoker’s Dracula, a început încă din 1982 să le spună apropiaților că vrea să facă Megalopolis, pe care îl descrie drept proiectul său de suflet.

Scott Roxborough, directorul redacției europene a site-ului The Hollywood Reporter, a declarat într-un interviu acordat Reuters la începutul săptămânii că Megalopolis este filmul care nu trebuie ratat la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, unde concurează pentru marele premiu Palme d’Or.

„Ar putea fi un eșec masiv sau un succes uriaș, dar toată lumea este bineînțeles disperată să vadă acest film”, a explicat el.

După avanpremiera filmului lui Coppola joi seara, criticul de film David Rooney de la The Hollywood Reporter notează în recenzia sa că „nu pot spune că am fost mereu atras de-a lungul duratei sale de mai bine de două ore și jumătate, dar am fost mereu curios să văd ce se va întâmpla în continuare”.

„Este un film bun? Nici pe departe. Dar nu este nici unul care poate fi trecut cu vederea”, mai scrie acesta.

Coppola la Cannes alături de actorii pe care i-a ales pentru Megalopolis (FOTO: Roland Macri / Splash News / Profimedia Images)

Unele recenzii pentru filmul lui Coppola vorbesc de ceva „cu adevărat epic”

Nu toată lumea a fost atât de dezamăgită de proiectul de suflet al regizorului american.

„Odată ce renunți la visul, de înțeles, a întoarcerii lui Coppola cu o altă capodoperă, există multe lucruri care să îți placă la Megalopolis, mai ales în ceea ce privește actorii săi, care își joacă momentele cu un abandon care a fost probabil necesar pentru a obține rolul”, scrie recenzia celor de la The Los Angeles Times, care vorbește în titlu despre un film „apetisant” și „bizar”.

Megalopolis ar putea fi cel mai nebunesc lucru pe care l-am văzut vreodată. Și aș minți dacă aș spune că nu mi-a plăcut fiecare secundă nebunească a sa”, scrie și criticul de film Bilge Ebiri în recenzia sa pentru New York Magazine/Vulture.

„Este exact filmul pe care Coppola a vrut să îl facă – fără compromisuri, unic din punct de vedere intelectual, romantic fără remușcări, pe larg satiric însă în același timp remarcabil de sincer despre dorința de, nu doar brave lumi noi, ci unele mai bune”, scrie și revista Rolling Stone în recenzia sa numită „Proiectul la care Francis Ford Coppola a visat timp de decenii este cu adevărat epic”.

Și cei de la site-ul de specialitate Deadline au fost impresionați.

„Coppola încalcă multe dintre regulile cardinale ale cinematografiei în cele 138 de minute ale filmului dar respectă cea mai importantă dintre ele: nu este niciodată, pentru niciun moment, plictisitor, iar el va inspira pe atât de mulți artiști pe cât va aliena spectatori”, notează criticul Damon Wise într-o recenzie care vorbește despre un film care „reinventează” lucrurile crezute posibile în cinematografie.

Per total, Megalopolis are o rată a aprobării de 50% din partea criticilor pe agregatorul de recenzii Rotten Tomatoes, în timp ce pe Metacritic el are un rating general de 65 / 100, cu mult sub așteptările pentru o astfel de producție. Filmul stă însă ceva mai bine pe IMDb, unde poate vota și publicul larg, cu o notă medie de 7,4 / 10.

Despre ce este „Megalopolis”, filmul-epopee al regizorului american

Deși vorbește de decenii despre acest film, regizorul acum în vârstă de 85 de ani a ținut mereu secrete detaliile legate de povestea sa.

Însă Le pacte, compania responsabilă cu distribuţia Megalopolis în Franţa, a profitat de lansarea primului trailer al lungmetrajului mai devreme în cursul acestei luni pentru a dezvălui într-un comunicat de presă liniile generale ale scenariului:

Megalopolis este o epopee romană plasată într-o Americă modernă imaginară aflată în plină decadenţă. Oraşul Noua Romă trebuie neapărat să se schimbe, ceea ce creează un conflict major între Caesar Catiline, un artist genial cu puterea de a opri timpul, şi primarul arhiconservator Franklyn Cicero. Primul visează la un viitor utopic ideal, în timp ce al doilea rămâne ferm ataşat de un status quo regresiv care protejează lăcomia, privilegiile şi miliţiile private. Fiica primarului, Julia Cicero, îndrăgostită de Caesar Catilina, este împărţită între cei doi bărbaţi şi va trebui să descopere ce crede ea că este mai bine pentru viitorul omenirii”.

„Un arhitect vrea să reconstruiască orașul New York ca o utopie după un dezastru devastator”, explică mai succint IMDb.

Coppola a explicat de ce a vrut să finanțeze singur lungmetrajul său de suflet

Într-un inverviu acordat revistei GQ în 2022, regizorul a spus că directorii studiourilor majore de la Hollywood au reacţionat după ce el le-a prezentat acest proiect „în acelaşi fel în care au reacţionat şi atunci când eu am câştigat cinci Oscaruri şi eram cel mai în vogă regizor din oraş, când m-am dus la ei să le prezint Apocalypse Now şi le-am spus: ‘Acesta este următorul film pe care vreau să-l fac’. Acum eu deţin drepturile asupra Apocalypse Now. Ştiţi de ce le deţin? Pentru că nimeni altcineva nu a dorit să îl producă”.

„Aşadar, imaginaţi-vă… dacă aşa au stat lucrurile când eu aveam 33 de ani şi am câştigat toate premiile importante şi am doborât toate recordurile şi, cu toate acestea, nimeni nu a vrut să mi se alăture, atunci cum credeţi că reacţionează acum? Ştiu că Megalopolis, cu cât va fi mai personal, cu cât va semăna mai mult cu un vis de-al meu, cu atât va fi mai greu de finanţat”, a explicat Francis Ford Coppola.

Mai multe site-uri de specialitate estimează averea sa la 400 de milioane de dolari, ceea ce înseamnă că el a investit o parte considerabilă din banii săi pentru a finanța filmul.

În interviul acordat revistei GQ el a mai explicat că va investi 120 de milioane din fonduri proprii şi va vinde o parte importantă a imperiului său din industria vinurilor pentru a folosi un procent din acea vânzare ca garanţie pentru o linie de credit prin care să producă în sfârşit acest film.

„Ei bine, dacă aş fi un producător de la Disney, de la Paramount sau de la Netflix şi ar trebui să strâng 120 de milioane de dolari şi ar trebui să încep proiectul şi să îi plătesc pe angajaţi, cum aş proceda? Cu toţii folosesc aceeaşi metodă. Trebuie să ai o linie de credit, înţelegeţi? Iar eu am o linie de credit”, a spus Coppola.

Legendarul regizor american a ajuns la vârsta de 85 de ani (FOTO: Loredana Sangiuliano-SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia)

„Megalopolis” nu are deocamdată o dată de lansare în România

Coppola și Barry Hirsch, avocatul său și unul dintre producătorii Megalopolis, au declarat inițial că nu vor lua o decizie asupra lansării filmului până când nu vor găsi un partener care să îl distribuie și să vină cu un plan clar în acest sens.

Sursele presei de la Hollywood afirmă că decizia de a lansa Megalopolis la Festivalul de Film de la Cannes a fost luată în cele din urmă după ce planurile de distribuire a sa la nivel mondial s-au blocat în Statele Unite. Potrivit surselor din industrie, lungmetrajul a fost prezentat distribuitorilor în cadrul unei vizionări private ce a avut loc la sfârșitul lunii martie la Los Angeles.

Însă reacția acestora a fost mai degrabă „mută” din cauza cererii lui Coppola ca ei să pună la bătaie un buget de marketing și promovare pentru film care să se ridice la 80-100 de milioane de dolari, ținând cont de cât a investit el în Megalopolis. Solicitarea sa nu a fost deloc neobișnuită având în vedere că pentru filmele cu pretenții de „blockbuster” produse de Hollywood bugetul de promovare este de regulă apropiat de cel de producție propriu-zisă.

Dar în cazul de față Coppola a făcut această solicitare oferind în schimb doar jumătate din încasările de bilete pe care le va genera filmul său, un procent considerat prea mic de distribuitori pentru a-și recupera costurile.

Francezii de la compania de distribuție Le pacte au devenit primii și până joi singurii care au ajuns la un acord cu regizorul privind distribuirea Megalopolis. Lungmetrajul urmează să apară în cinematografele din Franța în luna septembrie, deși data exactă nu a fost bătută în cuie deocamdată.

Însă Richard Gelfond, CEO-ul IMAX, a dezvăluit la o conferință de presă organizată joi la Cannes că Megalopolis va fi difuzat la nivel internațional de compania sa, dar fără să anunțe și un calendar de lansare.

Asta înseamnă că va mai trebui să așteptăm până când vom afla când vom putea vedea filmul lui Francis Ford Coppola în România.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro