Sari direct la conținut

Întârziere de 30 de ore la recoltarea probelor COVID de către DSP București / Explicațiile instituției

HotNews.ro
Oana Nicolescu, Foto: gsp.ro
Oana Nicolescu, Foto: gsp.ro

Șefa Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti, Oana Nicolescu, spune că există un număr foarte mare de solicitări pentru teste COVID pentru persoane ce ar putea fi infectate, fiind întârzieri de 30 de ore. De asemenea, anchetele epidemiologice se desfăşoară cu dificultate, iar Nicolescu susține că motivul ar fi numărul mare de infectări raportat la personalul disponibil în DSP.

  • ”Capacitatea pe care o avem acum la DSP nu ne permite ca în timp real să facem aceste lucruri (ancheta epidemiologică – n.r) (…) dacă anul trecut funcţionam cu 400-450 de oameni, personal detaşat/voluntari, în momentul de faţă avem 120.
  • O să facem faţă, dar nu atât de mult pe cât ne-am dori”, a declarat, marţi, şefa DSP Bucureşti, după audierea în comisiile parlamentare, unde a fost chemată de PSD să dea explicații legate de organizarea Congresului PNL, cu aproape 5.000 de oameni.

Ea a precizat că fiecare persoană are cel puţin doi contacţi, iar toţi trebuie contactaţi. Media infectărilor în Bucureşti este de 1.400 pe zi, chiar dacă luni au fost raportate 2.400 de cazuri.

  • ”Toate recoltările le facem cu Serviciul de Ambulanță București.
  • Era în aşteptare un număr extraordinar de mare, cu o întârziere de testări de 30 de ore”, a mai spus Oana Nicolescu, conform News.ro.

Aceasta a anunţat că în weekend DSP București se va muta într-un sediu mult mai mare, unde vor încăpea 150-200 de oameni, în încercarea de a face faţă valului patru al pandemiei. Nicolescu a amintit că anul trecut DSP București a funcționat pe Arena Națională, cu 450 de persoane, inclusiv personal detașat și voluntari.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro