Sari direct la conținut

„Nu credeam că se poate întâmpla”. După trei ani și jumătate de război, Rusia a luat o decizie în privința unuia dintre cele mai importante aeroporturi

HotNews.ro
„Nu credeam că se poate întâmpla”. După trei ani și jumătate de război, Rusia a luat o decizie în privința unuia dintre cele mai importante aeroporturi
Un avion Aeroflot sosește de la Moscova la Aeroportul Internațional Krasnodar, pe 17 septembrie 2025. FOTO: Roman Sokolov / Zuma Press / Profimedia

Rusia a reluat miercuri zborurile interne regulate de pasageri către orașul Krasnodar din sudul țării, redeschizând complet un aeroport regional important care a fost închis timp de mai bine de trei ani din motive de securitate legate de războiul din Ucraina, informează Reuters.

Un avion Airbus A321 cu 183 de locuri, operat de compania aeriană rusă Aeroflot, a aterizat în orașul cu peste 1,5 milioane de locuitori după un zbor de aproximativ 3 ore și jumătate.

Zborul a durat cu aproximativ 90 de minute mai mult decât înainte de război, deoarece avioanele evită acum spațiul aerian din apropierea liniei frontului din Ucraina și zboară prin Volgograd și deasupra coastei Mării Negre.

Rusia a închis 11 aeroporturi importante din regiunile sale sudice și vestice, inclusiv cele din Kursk, Simferopol și Rostov-pe-Don, după începerea campaniei sale militare în Ucraina în februarie 2022.

Krasnodar, situat la aproape 1.200 de kilometri (750 de mile) de Moscova, este al treilea dintre aceste aeroporturi care se redeschide, după Elista, în luna mai 2024, și Gelendzhik, în iulie 2025.

Alexey Buyevich, șeful adjunct al autorității ruse de supraveghere a aviației civile (Rosaviatsiya), a declarat că decizia de a relua zborurile s-a bazat pe o evaluare a riscurilor.

„Avem un grup de lucru la Rosaviatsiya care a luat în considerare toate riscurile, a examinat problemele legate de siguranța zborurilor și a stabilit, de asemenea, rute de zbor sigure”, a spus el, adăugând că decizia finală a fost luată de Ministerul Transporturilor.

Aeroflot a precizat că va opera până la cinci zboruri pe zi din Moscova, precum și servicii din alte șase orașe rusești, inclusiv Sankt Petersburg.

„Nu credeam că se poate întâmpla”, a declarat Maya Tikhomirova, o pasageră a zborului de miercuri, care călătorește regulat între Moscova și Krasnodar. „Este prima dată în trei ani când am ajuns aici atât de ușor”, a adăugat ea.

Dmitry Lokaychuk, pilotul care a zburat cu avionul spre Krasnodar, a declarat că ruta s-a schimbat semnificativ din cauza restricțiilor de spațiu aerian, dar „din fericire, am găsit modalități de a relua zborurile”.

Sectorul aviației din Rusia dă semne de redresare după o scădere bruscă a traficului internațional din cauza sancțiunilor occidentale și a restricțiilor legate de spațiul aerian.

INTERVIURILE HotNews.ro